Știri

Angajații Centrului de Transfuzie Sanguină Craiova, acuzați de trafic cu sânge, arestați preventiv

Cei doi angajați ai Centrului Regional de Transfuzii Sanguine din Craiova, acuzați că făceau trafic cu sânge în schimbul unor sume de bani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, au decis, joi seara, magistraţii Tribunalului Dolj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cristian Cosmin Magaon, în vârstă de 24 ani, asistent la Centrul de Transfuzii Sanguine Craiova şi Mihaela Oprişan, de 33 ani, care era registrator, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, după ce magistrații Tribunalului Dolj au admis propunerea procurorilor.

Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.

Cei doi angajaţi ai Centrului Regional de Transfuzii Sanguine din Craiova sunt acuzaţi de luare de mită, după ce ar fi primit bani de la pacienți sau aparținători pentru a livra sânge necesar intervențiilor chirurgicale.

De altfel, asistentul a fost prins în flagrant în timp ce primea primea 200 de lei de la un investigator sub acoperire pentru a furniza două unităţi de sânge necesare unui pacient pentru efectuării unei intervenţii chirurgicale.

Conform Direcţiei General Anticorupţie, asistentul, în colaborare cu registratorul centrului, a primit de mai multe ori, în martie, pe fondul lipsei de sânge necesar intervenţiilor chirurgicale, de la investigatori sub acoperire, diferite sume de bani pentru a facilita obţinerea respectivelor unităţi de sânge.

Anchetatorii au făcut miercuri și o percheziție la centrul medical de unde au ridicat mai multe înscrisuri.

Share
Scris de
Adrian Vrauko

Acest site foloseste cookies.

Read More