ANM: O nouă avertizare cod galben de vreme rea. Ce zone sunt vizate

Ultimul update: sâmbătă 15 decembrie 2018 10:48 Data publicării: sâmbătă 15 decembrie 2018 10:48
Autor , în Știri

Iarna a venit în forţă în România, iar meteorologii ANM au emis o nouă avertizare cod galben sâmbătă dimineaţa.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, noi avertizări nowcasting Cod galben de precipitaţii mixte, polei şi vânt puternic, valabile în trei judeţe din zona Munteniei.

Potrivit meteorologilor, până la ora 13:00, în mai multe localităţi din judeţele Vâlcea, Olt şi Dolj se vor semnala precipitaţii mixte, local depunere de polei, dar şi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 55-60 km/h.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM.

Reamintim că Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol valabilă în opt judeţe, începând de sâmbătă, ora 6:00, până duminică, ora 12:00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat, în judeţele Timiş şi Caraş-Severin, precum şi în zona de munte a judeţelor Hunedoara, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova va ninge abundent, se vor cumula peste 60-70 l/mp, iar stratul de zăpadă nou depus va fi semnificativ. În zona montană înaltă va fi viscol, iar rafalele vor depăşi 70 km/h.

În acelaşi timp, până duminică seara este în vigoare o informare meteo de ninsori, ploi, vânt şi polei.

În intervalul menționat aria precipitațiilor se va extinde și va cuprinde cea mai mare parte a țării. În noaptea de vineri spre sâmbătă (14/15 decembrie) vor fi mai ales ninsori. Din a doua parte a zilei de sâmbătă (15 decembrie) în Dobrogea va ploua, iar în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și local în Transilvania vor fi precipitații mixte și se va forma polei. Local, precipitațiile vor fi importante cantitativ.

Citeşte şi: Vremea se strică în weekend. ANM anunță ninsori și precipitații mixte

Loading...
Sursa: Huff.ro
Știri despre:   
Comentarii