Connect with us
ANPC avertizează: NU cumpărați aceste produse în luna martie

Știri

ANPC avertizează: NU cumpărați aceste produse în luna martie

ANPC trage un semnal de alarmă cu privire la cumpărăturile pe care românii le fac de obicei în luna martie. Pe lângă flori și dulciuri, în luna martie, multe dintre achiziții se învârt în jurul mărțișoarelor. 1 și 8 martie sunt zilele în care, anual, comercianții vând extrem de bine tot ce are legătură cu primăvara, iar cumpărători există fără doar și poate. Inspectorii ANPC îți spun la ce trebuie să fii atent când pornești în goana după mărțișoare.

Avertisment din partea ANPC

Mai e puțin până începe luna martie, iar unii deja se gândesc ce mărțișoare să cumpere pentru familie, prieteni, colegi. Oferta de pe piață este extrem de generoasă, dar ar trebui să fim atenți la capcane. O spun specialiștii care ne atrag atenția cu privire la unele mărțișoare neconforme.

În acest sens, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel avertizează cu privire la mărțișoarele din materiale prețioase. El spune că, mai ales în această perioadă, contrafacerile reprezintă un pericol real și că ar trebui să fim informați înainte de a da banii pe un mărțișor.

„Contrafacerile în domeniul metalelor preţioase sunt multe şi pot îmbrăca diferite forme, precum imitaţiile, deoarece există mai multe metale şi aliaje ce pot semăna vizual cu metalele preţioase. Atunci când sunt realizate bijuterii sau alte obiecte din aceste metale, ele ar putea induce în eroare şi un ochi mai experimentat decât al consumatorului obişnuit, dacă nu se realizează o analiză specifică”, a precizat Paul Anghel.

Cu alte cuvinte, dacă nu vrei să optezi pentru un mărțișor clasic, și te orientezi spre o bijuterie, ar trebui să fii sigur că aceea este cu adevărat o bijuterie. În caz contrar, nu vei face decât să te alegi cu un fake pentru care vei scoate mulți bani din buzunar.

Directorul ANPC spune că imitațiile sunt periculoase pentru că sunt imposibil de depistat fără o analiză riguroasă de laborator. De-a lungul anilor, inspectorii ANPC au găsit tot felul de bijuterii umplute cu pilitură de plumb care să le dea greutate.

ANPC avertizează: NU cumpărați aceste produse în luna martie

„Sfătuiesc consumatorii să evite cumpărarea mărţişoarelor din metale preţioase şi/sau pietre preţioase de la vânzătorii ambulanţi. Achiziţionarea mărţişoarelor/bijuteriilor din metal preţios trebuie să se facă de la operatorii economici autorizaţi de către ANPC să efectueze operaţiuni cu metale preţioase”, a mai spus oficialul ANPC.

Comisarul ANP sfătuiește românii să nu cumpere bijuterii sub formă de mărțișor decât din magazine autorizate și să se ferească de oferte de vânzări nesolicitate.

Emanuela Ursu - Pasionată de știri și de noutăți din orice domeniu de activitate, lucrez în presa scrisă din anul 2015, din timpul studiilor de master. Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații cu Publicul, am fost, de-a lungul timpului, reporter de teren, redactor și editor pentru mai multe publicații.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top