Știri

ANRE crește termenul obligatoriu pentru remedierea avariilor la rețeaua electrică

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) se pregătește să modifice legislația în ceea ce privește obligativitatea distribuitorului de energie electrică de a restabili alimentarea cu electricitate, în urma problemelor generate de vreme.

Dacă până acum distribuitorii de electricitate aveau obligația de a restabili alimentarea cu curent electric în 48 de ore, pentru consumatorii care au rămas fără energie din cauza condițiilor meteo, acum acest termen crește. Conform economica.net, prin ordinul ANRE, termenul crește la 72 de ore.

Acest lucru înseamnă că, în cazul în care starea vremii va duce la întreruperi de energie electrică, românii ar putea sta pe întuneric chiar și trei zile.

Noua prevedere se aplică la avarii ale rețelei, aflate în mediul urban sau rural, în zona extravilană.

„Practica prestării serviciului de distribuţie a energiei electrice evidenţiează situaţii în care, datorită accesului îngreunat al operatorului de distribuţie în zone extravilane pe care sunt construite reţelele electrice de distribuţie, restabilirea căii de alimentare/evacuare a energiei electrice după o întrerupere accidentală cauzată de condiţii meteorologice deosebite nu se poate realiza fizic în termen de 48 de ore. În astfel de zone, spre exemplu, autorităţile publice locale nu intervin pentru eliberarea căilor de acces pe timp de iarnă; de asemenea, în astfel de zone, din cauza suprafaţei terenului, accesul operatorului de distribuţie este oricum îngreunat”, se arată în referatul de aprobare al noului Ordin al ANRE.

Citește și: Prețul gazelor și al energiei electrice s-ar putea majora

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More