Categorii Știri

Anunț pentru elevi! Ce se întâmplă cu examenele de Bacalaureat, Evaluare Națională și admitere la facultate

Președintele Consiliului Național al Rectorilor, fostul ministru Sorin Cîmpeanu, a dezvăluit într-un interviu recent care sunt cele trei scenarii probabile la care lucrează Ministerul Educației. Potrivit acestuia, anul școlar nu o să fie înghețat. Când se va da Bacalaureatul?

Numeroși elevi de gimnaziu sau de liceu se întreabă tot mai frecvent când vor reveni la cursuri, cum va fi recuperată materia, dar și când vor fi susținute examenele de Evaluare Națională sau Bacalaureat, în anul 2020. Situația de urgență din cauza epidemiei de coronavirus se poate prelungi, iar Ministerul Educației a anunțat că lucrează deja la scenarii posibile, menite să ajute elevii.

Recent, Sorin Cîmpeanu, președinte al Consiliului Național al Rectorilor, a dezvăluit care sunt scenariile probabile la care lucrează Ministerul Educației:

Cursurile se reiau în luna mai, iar examenele de Bacalaureat, Evaluarea Națională, Admiterea la liceu și Admiterea în universități se desfășoară pe calendarul existent.

  • Scenariul 2 (intermediar)

Reluarea cursurilor în luna iunie-iulie presupune faptul că examenele naționale ca Evaluarea Naționala, Bacalaureatul sunt amânate, dar pentru perioade mici de timp. În acest scenariu vacanța de vară se scurtează.

Ministerul Educației a anunțat că va găsi soluții pentru elevii din România

  • Scenariul 3 (pesimist)

Reluarea cursurilor are loc în luna august, iar examenele de Bacalaureat, Evaluarea Națională, precum și cele de licență la facultate vor avea loc la sfârșitul lunii august, începutul lunii septembrie.

Admiterea la facultate ar putea fi programată la jumătatea lunii septembrie.

În scenariul 3 vacanța de vară va fi folosită pentru încheierea situației pentru anii de studiu, pentru susținerea examenelor, a mai declarat fostul ministru pentru Edupedu.ro.

Elevii din România așteaptă soluții pentru anul școlar în curs

Președintele Consiliului Național al Rectorilor a ținut să precizeze că „în afara stării de urgență, structura anului școlar este stabilită prin ordin de ministru in învățământul preșcolar, în timp ce în învățământul superior, structura e stabilită de fiecare universtate în parte”.

Legat de posibilitatea ca materia predată acum online să fie considerată predare și să nu mai fie recuperări de materie: „Va fi o perioadă de completare – sunt discipline al căror specific nu permite predarea/evaluarea în online. Situația trebuie tratată de la caz la caz”, a mais spus Cîmpeanu.

”O precizare: Ministerul Educatiei este cel îndreptățit să vină cu prezentarea detaliată a acestor scenarii, iar partenerii ministerului, Consiliul Național al Rectorilor, Federațiile de elevi și părinți, sindicatele, vor susține ministerul în identificarea celor mai bune soluții în raport cu scenariile prezentate de minister”, a subiniat președintele Consiliului Național al Rectorilor.

Acest articol a fost actualizat la: 2020-04-06T20:47:56+03:00 20:47

Share
Scris de
Adrian Vrauko

Acest site foloseste cookies.

Read More