Connect with us

Știri

Arad: Tone de porumb s-au prăbușit peste un bărbat. În ce stare se află

Un bărbat de aproximativ 60 de ani a ajuns de urgență aseară la spital, în Arad, după ce tone de porumb s-au prăbușit peste el.

Şefa Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad, Ecaterina Isac, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, că bărbatul era angajat ca şofer pe o autobasculantă de 24 de tone, la o societate comercială din localitatea arădeană Galşa, societate care depozita porumbul în depozitul din comuna Vladimirescu.

Bărbatul a încercat să deblocheze oblonul

„Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a stabilit că, ajuns la depozit, bărbatul a început manevrele de descărcare. Constatând că oblonul autobasculantei nu se deschide, a coborât din cabină şi a încercat să deblocheze oblonul. S-a întors cu spatele la oblon şi a dat să se îndepărteze. Nu a reuşit însă deoarece oblonul s-a deblocat, iar peste el s-au revărsat câteva tone de porumb boabe”, a precizat Ecaterina Isac.

Două echipaje SMURD – unul de prim ajutor de la Punctul de lucru Vladimirescu, unul de terapie intensivă mobilă – şi un echipaj de căutare-salvare din cadrul Detaşamentului de Pompieri Arad au intervenit pentru salvarea bărbatului îngropat sub porumb, a precizat maiorul George Pleşca, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad.

La sosirea echipajelor de prim ajutor, bărbatul era inconştient, fiind acoperit parţial de porumb.

După aproximativ 45 de minute în care i s-au aplicat manevre de resuscitare, bărbatul, care avea semne vitale, a fost transportat în stare gravă la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

„În mai puţin de două săptămâni, acesta este al treilea accident de muncă cu urmări grave la care au fost solicitate să intervină subunităţile ISU Arad. Facem un nou apel la persoanele care în această perioadă efectuează lucrări în agricultură să respecte cu stricteţe normele de siguranţă şi securitate în muncă, normele şi procedurile de lucru cu utilajele”, a subliniat purtătorul de cuvânt al ISU Arad.

Accidentul este cercetat şi de Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad.

Daniel Șuta, editor senior

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top