Connect with us
Arhiepiscopul Tomisului, din nou cu soborul de preoți la controlul judiciar

Știri

Arhiepiscopul Tomisului, din nou cu soborul de preoți la controlul judiciar

Arhiepiscopul Tomisului a venit din nou înconjurat de preoți la Poliție. IPS Teodosie a ajuns la Poliție pentru a-și îndeplini obligațiile impuse de controlul judiciar. În fața sediului Poliției Județene Constanța, Arhiepiscopul Tomisului a fost așteptat de câteva zeci de preoți.

Preoții au spus că au venit să protejeze biserica. Preoții au făcut zid viu în jurul prelatului. IPS Teodosie nu a făcut nicio declarație în fața jurnaliștilor.

Situația s-a repetat. Săptămâna trecută, 20 de preoți l-au însoțit pe Arhiepiscopul Tomisului la sediul Poliției Județene Constanța.

În octombrie, IPS Teodosie a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile pentru luare de mită. El este suspectat și de declaraţii false.

Procurorii susţineau că acţiunile au provocat un prejudiciu de peste 1 milion de lei.

„În perioada 2010 – 2016, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului împreună cu ceilalți inculpați au folosit și prezentat declarații false în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (A.P.I.A.). Totul în scopul de a primi fonduri europene.

În declarațiile prezentate la A.P.I.A., inculpații au declarat în mod nereal că utilizează anumite suprafețe agricole având categoriile de folosință ‘vii pe rod cu struguri pentru vin/vii pe rod cu struguri nobili pentru vin’. Asta în condițiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafețe agricole nu mai existau astfel de culturi.(…)

Citește și: IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, rămâne sub control judiciar

Faptele au avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafață unică (SAPS), totalizând 1.356.973 lei, după cum urmează: în anul 2010 – 142.988,37 lei, în 2011 – 148.610,21 lei, în 2012 – 239.732,26 lei, în 2013 – 262.267,07 lei, în 2014 – 281.733,52 lei, în 2015 – 281.633,28 lei, în anul 2016 plățile nefiind încă autorizate (această faptă a rămas în faza tentativei)”, se arăta într-un comunicat al DNA.

În plus, în primăvară Arhiepiscopul Tomisului ar fi primit de la o persoană suma de 500 de euro.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top