Connect with us
aspazia oțel

Știri

Aspazia Oțel, femeia care l-a cunoscut pe Arsenie Boca, a murit. Ce a spus „Sfânta din închisoare” înainte să moară…

Aspazia Oțel, femeia care l-a cunoscut pe Arsenie Boca și care a stat 14 ani în închisoare a murit la 94 de ani.

Cunoscută sub numele de „Sfânta din închisoare”, ea a fost arestată înainte de a-și finaliza studiile la Facultatea de Litere şi Filosofie de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj.

Femeia făcea parte din din Cetăţuia, o organizaţie de tineret a femeilor din Mişcarea Legionară, iar acesta a fost motivul pentru care s-a decis arestarea ei.

A fost condamnată la 10 ani de închisoare, pe care i-a executat în mai multe închisori, printre care  Mislea, Dumbrăveni şi Miercurea Ciuc.

În spatele gratiilor, ea a îndurat condiții inumane și spunea că doar credința a ajutat-o să treacă peste acea perioadă. Ea susține că așa a reușit să se vindece și de TBC, fără a primi tratament în închisoare.

Înainte de a fi condamnată la închisoare, Aspazia Oţel l-a cunoscut pe Arsenie Boca.

Mai exact, aceasta l-a cunoscut pe Arsenie Boca atunci când era în anul IV de facultate şi ulterior, Aspazia Oţel a considerat că toată această întâmplare a fost menită să o pregătească pentru perioada pe care avea să o petreacă în închisoare.

Într-un ultim interviu acordat postului de televiziune Neptun TV, femeia a făcut dezvăluiri despre Sfântul Părinte.

Am zis Doamne, dă-mi şi mie un duhovnic la care să am eu curajul să mă duc să mă spovedesc şi sa mă impact cu tine. Am ieşit afară şi dau nas în nas cu Zorica Latcu şi ea mi-a zis «Bine că am dat peste ţine fiindcă vreau să te iau cu mine neapărat».

Unde? «La părintele Arsenie Boca»“.

Aspazia Oţel Petrescu îşi aminteşte întâlnirea cu părintele Arsenie Boca cu lux de amănunte. Nici măcar un detaliu nu-l ignoră când e vorba de duhovnicul ei de suflet.

„M-a speriat expresia ochilor, privirea părintelui se prelungea undeva în infinit. Senzaţia mea a fost că infinitul albastru mă privea cu doi ochi de om.

Din clipa aceea am amuţit şi părintele, el fiind clarvăzător, el a văzut tot ce se petrecea cu mine atunci, a zis de ce te-ai speriat? Nu aşa ai cerut să mă vezi?  

Părintele Arsenie Boca i-a prevestit chinurile ce vor urma. Viaţa Aspaziei nu era deloc uşoară, iar dorinţa ei de împăcare cu Dumnezeu era un semn că, în curând, o mare cumpănă o va aştepta.

Aspazia însă venise la părintele şi cu  o altă dilema să îmbrace sau nu haina monahală?

«Uite cum o să facem o s-o întrebăm pe Maica Domnului». Eu trebuia să vin să iau răspunsul pe 15 august, ori în 9 iulie am fost arestată. 

Marele meu regret este că n-am putut să fiu un înger în trup aşa cum au fost duhovnicii mei. N-aş fi putut să ajung la înălţimea părintelui Arsenie Boca, dar să plec măcar cu certitudinea că mi-am câştigat mântuirea. N-am această certitudine“, a mai spus Aspazia.

Citește și: A avut Arsenie Boca o relatie cu maicuta stareta de la Prislop? O inregistrare controversata iese la iveala dupa multi ani! “Au ramas in intimitate! Plecau in padure impreuna”

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

More in Știri

To Top