Atac Brăila – În ce stare se află victimele și ce s-a întâmplat cu atacatorul

12.11.2018
Atac Brăila – În ce stare se află victimele și ce s-a întâmplat cu atacatorul

Atac Brăila. Marius Valentin Parfenie, tânărul de 20 de ani care a șocat România după ce a intrat cu mașina în oameni în parcarea unui mall din Brăila este adus luni în fața judecătorilor, cu propunere de aretare preventivă.

Cele zece victime ale sale sunt în stare stabilă, însă trei dintre ele au avut nevoie de operații mai complicate.

Medicii s-au luptat timp de câteva ore pentru a sutura rănile produse prin înjunghiere lui Marian Sava (42 de ani), proprietarul maşinii furate de Marius Valentin Parfenie (20 ani), iar în cele din urmă operaţia a fost un succes: bărbatul va trăi, deşi a suferit răni deosebit de grave.

Practic, el a fost înjunghiat de mai multe ori în zona inimii, doar un noroc fantastic făcând ca lama cuţitului să nu secţioneze cordul, relatează adevarul.ro.

Şi cei doi şoferi de la Braicar, spulberaţi ulterior cu maşina furată de către Parfenie, au fost operaţi şi au fost stabilizaţi

Cei doi bărbaţi, de 47 şi 49 de ani, au suferit fracturi multiple Imembre, coaste, oase ale feţei), iar în cazul unuia prognosticul a fost iniţial rezervat, însă lucrurile merg spre bine.

Familia bărbatului cel mai grav rănit a cerut ca acesta să fie transferat la Bucureşti, însă medicii brăileni au refuzat acest lucru, considerând că nu este cazul.

„Teroristul din Brăila” avea o alcoolemie de 0,37 mg/l alcool în aerul expirat, însă este posibil ca acesta să se fi aflat și sub influența drogurilor.

Parfenie a mai fost implicat într-un incident grav când avea 17 ani.

Atunci, alături de tatăl său, a bătut violent un alt bărbat, folosindu-se de o rangă.

Agresiunea, confirmată ulterior de două instanţe de judecată, a fost comisă alături de tatăl său, Vasile Parfenie. Dacă adultul a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, Valentin a primit o pedeapsă simbolică, ce a constat în supravegherea sa timp de 6 luni.

Supervizarea minorului a fost încredinţată mamei sale, care a trebuit să se asigure şi că băiatul urmează un curs şcolar.

Atac Brăila: Filmul evenimentelor

Totul ar fi pornit după ce tânărul s-ar fi certat cu proprietarul mașinii pe care voia să o cumpere. Între cei doi s-a iscat un scandal, iar suspectul l-a înjunghiat de două ori pe bărbatul de 42 de ani și i-a luat mașina.

La scurt timp, a lovit – aparent intenționat – cu mașina în doi bărbați, pietoni, pe Centura Brăilei, iar apoi agresorul a ajuns la mall-ul din Brăila, unde a intrat la întâmplare în mai mulţi oameni din parcare, izbindu-se în cele din urmă de centrul comercial. 10 victime a făcut în total până când să fie imobilizat.

Scos din mașină și pus la pământ el a strigat că „Trebuie să curgă sânge în ţara asta!” și că „Plâng copiii în ţara asta!”

ATENȚIE! Limbaj Explicit! Imagini care vă pot afecta emoțional!

Citește și: Atac la mall în Brăila. Martor: „Aia era situația șocantă”