Aterizare de urgență pe aeroportul Otopeni! O aeronavă a companiei Turkish Airlines, care circula pe ruta Hanovra – Istanbul, a aterizat pe Aeroportul Otopeni, luni, la ora 23:30, din cauza unui pasager cu probleme cardiace, care ulterior a decedat.
Un avion care efectua o cursă din Hanovra spre Istanbul a aterizat de urgenţă, pe Aerorportul Otopeni, luni noapte, în jurul orei 23.30, din cauza unui pasager care avea probleme cardiace, informează purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Valentin Iordache.
Potrivit sursei citate, pasagertul în vârstă de 60 de ani a decedat la aproximativ 30 de minute de la aterizare, după ce echipajele medicale ale aeroportului au intervenit pentru a îi acorda primul ajutor, la ora 23:57 a fost declarat decedat.
Pasagerii aeronavei au fost debarcați și au așteptat în aeroport. Aeronava a decolat spre Istanbul, în jurul orei 03.00.
Citește și:Aterizare de urgență. 8 pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență
Un avion s-a intors pe aeroportul din Sibiu, vineri dimineata, dupa ce aeronova a lovit o pasare la putin timp dupa ce a decolat.
Astfel, cursa aeriana Sibiu – Dortmund a fost anulata, dupa ce avionul, care a decolat vineri, la ora 07:15, a lovit o pasare, pasagerii fiind debarcati.
„Zborul Sibiu – Dortmund W6 3773 a decolat de la Aeroportul International Sibiu astazi (vineri – n.red.), la ora 07:15 ora locala, insa la scurt timp dupa decolare aeronava a lovit o pasare, motiv pentru care pilotul, in baza procedurilor si a competentelor sale, a decis sa se intoarca pe aeroportul din Sibiu.
Aeronava s-a reintors in siguranta pe aeroportul sibian si a aterizat la ora locala 07:50″, spun reprezentantii AIS.
„Pasagerii aflati la bord au fost debarcati si sunt tratati in conformitate cu reglementarile relevante si politica Wizz Air li s-a acordat cazare, precum si rezervare gratuita pe zboruri alternative ale companiei, in masura disponibilitatii locurilor, sau rambursare completa.
Wizz Air isi cere scuze tuturor pasagerilor ale caror planuri de calatorie au fost afectate si ii asigura ca face toate eforturile pentru a fi informati. Siguranta pasagerilor, a echipajului si a aeronavelor este prioritatea companiei”, a transmis Wizz Air.
Acest articol a fost actualizat la: 2018-05-22T10:39:14+03:00 10:39
Acest site foloseste cookies.
Read More