Data: 18 Sep. 2017, Ora publicării:09:25

AVERTIZARE de vreme rea după uraganul din vestul ţării

Meteorologii avertizează că, în cursul zilei de marți, precipitațiile vor ajunge și la 25 de litri pe metru patrat, de asemenea vor fi condiții de grindină și vânt puternic.

Pe lângă aceste precipitații se suprapune și o scădere drastică a temperaturilor. Răcirea bruscă a vremii va fi resimțită, în special, în zonele centrale, nordice și vestice ale teritoriului.

Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 30 de grade Celsius, în special Muntenia, sudul Moldovei și vestul Dobrogei.

 În zeci de localități, curentul electric a fost întrerupt

Precipitațiile se vor instala în cursul nopții, cerul va fi parțial noros în nord-vest și la munte și mai mult senin în celelalte zone.

În București, pe parcursul zilei de luni, valorile termice vor marca o scădere ușoară față de duminică. Maxima zilei va fi în jur de 31 de grade la amiază.

Începând de duminică, de la amiază, și până la miezul nopții, natura s-a dezlănțuit în vestul țării, unde opt oameni au murit și 67 au fost răniți. O furtună violentă a izbucnit brusc, iar vântul a atins la rafală viteze de aproape 100 de kilometri pe oră.

Citeşte şi Furtuna din Timișoara a blocat și traficul feroviar. Cinci trenuri staționează în gări

Sursa: Huff.ro
Data publicării: 18 Sep. 2017
Scris de , în Știri
loading...
Comentarii