Știri

Avion lovit de o cisternă la Cluj. Pasagerii au fost debarcați

Avion lovit de o cisternă la Cluj. Momente de panică pe Aeroportul Internațional din Cluj. Un avion care aparține companiei Wizzair nu a putut decola de pe aeroport, după ce a fost lovit de o cisternă cu apă. Pasagerii au fost debarcați imediat.

UPDATE 13:50 – Pasagerii cursei Wizz Air Cluj – Basel vor ajunge la destinație cu alt avion. Aeronava Wizz Air a fost lovită pe aeroportul din Cluj de un furtun de alimentare cu apa. Compania a anuțat ca va verifica avionul și va evalua exact pagubele.

Update, ora 12:30: Aeroportul a declanșat o intervenție internă.

„În timpul alimentării cu apă a aeronavei companiei Wizz Air care urma să efectueze zborul spre destinația Basel, cu decolare de pe Aeroportul Internațional Cluj la ora 07:20, nacela echipamentului de handling a atins fuselajul aeronavei. Operatorul aerian a demarat verificări tehnice, urmând ca o altă aeronavă să decoleze spre Basel. Aeroportul a declanșat o investigație internă pentru stabilirea cauzelor acestui incident”, se arată într-un comunicat al aeroportului clujean.

Directorul operaţional al Aeroportului Internaţional din Cluj, Iuliu Pop, a declarat că avionul care urma să decoleze către Basel a fost acroşat de un alimentator cu apă.

„Un alimentator cu apă, un utilaj care alimentează avionul cu apă, a ridficat nacela mai sus decât era recomandat şi a atins avionul. Este vorba despre o aeronavă a companiei Wizzair care trebuia să decoleze spre Basel. Acum se fac verificările tehnice pentru a se vedea dacă aeronava poate decola sau nu”, a declarat Iuliu Pop, potrivit mediafax.

Informații despre compania Wizzair

Planul de înființare a companiei Wizz Air a fost conceput în luna iunie 2003. Șase persoane cu experiență vastă și cu rezultate extraordinare în domeniul companiilor aeriene, au făcut echipă cu József Váradi, Directorul General Executiv al companiei. În numai trei luni, Wizz Air era deja o companie înregistrată și gata de zbor.

Primul zbor a decolat pe 19 mai 2004, din Katowice. În prezent, Wizz Air oferă peste 420 de rute și dispune de 25 de baze operaționale în regiune.

După un deceniu de dezvoltare solidă, în care a devenit cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală și de Est, Wizz Air a finalizat cu succes o inițiativă de listare publică pe 25 februarie 2015 și a fost admisă la Bursa de Valori din Londra. Acum, compania este listată la Bursa de Valori din Londra, cu simbolul bursier WIZZ, și are peste 2.600 de angajați.

În luna mai 2015, la cea de-a 11-a aniversare, WIZZ a anunțat o reînnoire completă a mărcii și achiziționarea de aeronave noi pentru a satisface necesitățile mai exigente ale călătorilor. Astfel ocupând un loc între cele mai mari companii aeriene din Europa. WIZZ a adoptat o imagine nouă, mai activă și mai elegantă. Câteva dintre inițiativele aduse pentru a susține această schimbare au fost alocarea locurilor, îmbarcarea cu prioritate, un sistem de prețuri îmbunătățit și multe altele.

Wizz Air a fost numită cea mai valoroasă linie aeriană a anului 2016 (2016 Value Airline of the Year) de Air Transport World, o revistă de specialitate lider în domeniu.

Acest articol a fost actualizat la: 2016-11-15T13:50:41+02:00 13:50

Share
Scris de
Mihaela Dorobantu

Acest site foloseste cookies.

Read More