Barack Obama, primul discurs oficial după alegerea lui Donald Trump

Barack Obama este președintele în funcție al Statelor Unite până pe 20 ianuarie 2017. El a ținut primul discurs oficial după alegerea lui Donald Trump. El a vorbit atât despre candidata pe care a susținut-o, Hillary Clinton, cât și despre noul președinte.

„Cu toții avem un singur proiect și anume acela de a ține țara unită. Despre Hillary Clinton…a fost o primă doamnă de excepție, un senator extraordinar și apoi un secretar de stat. Foarte mulți americani și-au pus speranța în ea. A fost un precedent important.

Fiecare este trist atunci când echipa lui pierde. Noi suntem o singură echipă. Nu suntem mai întâi democrați, republicani, suntem patrioți. Toți vrem ce e mai bun pentru țara asta. Asta am spus aseară când am vorbit cu Donald Trump, asta am simțit, de asta are nevoie țara asta. Respectul pentru insituții, pentru modul în care trăim. Sper ca el să-și păstreze același spirit.

Am vorbit cu echipa mea. Au făcut un efort uriaș, toți oamenii aceștia au luptat ca instituțiile să funcționeze corect, să facă instituțiile mai prietenoase cu oamenii. Lăsăm pentru viitrul președinte o țară mai puternică. Asta a fost misiunea noastră din prima zi când am preluat puterea. Și cei din echipa mea ar trebui să fie mândri de ceea ce au făcut.

Fie că au fost doctori sau profesori în școli, oameni care au încercat să miște națiunea, părinți, asociații. Cu toții au încercat să țină națiunea unită. Unii sunt foarte bucuroși astăzi, alții sunt mai puțin. Acesta este spiritul democrației. Pentru cei tineri care au intrat în politică acum, care vor fi dezamăgiți de rezultate, trebuie să fiți în continuare încrezători. Luptați pentru ceea ce este corect. Poate pierdeți lupta pentru un argument, viața este cu suișuri și coborâșuri. Unii cred că ceea ce facem noi duce sensul înainte, alții înapoi. Și eu am fost în campanii și Joe a trecut prin ele. Încercăm să convingem oamenii că ceea ce spunem noi este corect și apoi oamenii votează. Apoi dacă pierdem învățăm din greșeli și intrăm din nou în arenă.”, a spus Baracj Obama.

Citește și: Hillary Clinton, primul discurs după alegerea lui Donald Trump

Citește și: Donald Trump, discurs după câștigarea alegerilor: „Vom reînvia visul american”

Potrivit Constituției, Barack Obama va fi președintele în funcție până la data de 20 ianuarie 2017. Atunci va fi investit în funcția de președinte al SUA Donald Trump.

Share
Scris de
Mihaela Dorobantu

Acest site foloseste cookies.

Read More