Știri

Băsescu, atac la imigranții musulmani: Oare n-au și ei de apărat țara lor de acolo?

Fostul președinte Traian Băsescu a criticat atitudinea UE față de valul de imigranți sosiți din țările musulmane. Liderul PMP s-a întrebat dacă imigranții care vin în Europa nu au de apărat țările din care provin.

”Nu scrie în niciun tratat al Uniunii Europene că trebuie să primesc refugiaţi de peste tot de unde-s războaie. Aş mai întreba un lucru: fraţii ăştia musulmani care năvălesc cu hoardele în Europa nu au şi ei de apărat ţara lor, patria lor acolo?”, a spus Băsescu, la B1 TV.

Fostul șef de stat a mai spus că există posibilitatea ca unele țări să primească refugiați mai greu de integrat decât alții. El a lansat și un atac subtil la adresa cancelarului german Angela Merkel.

Citește și: Traian Băsescu susţine că Ion Iliescu nu e cel mai mare vinovat pentru Mineriade şi evenimentele din 1989

”Sunt lucruri pe care nu le poţi cere unei ţări dacă ea nu vrea. Dacă doamna Merkel a vrut să primească 1.000.000 de musulmani, e treaba Germaniei. Nu-mi repartiza mie ce ai primit tu sau după ce-i vezi care au carte, care nu, vii şi spui «ăştia care nu au carte, dă-i în România»”, a comentat Traian Băsescu, care a precizat că UE ar trebui să aibă o atitudine dură în problema imigrației.

Totodată, el a avertizat că promovarea în continuare a corectitudinii politice riscă să creeze reacţii adverse printre popoarele europene, existând deja precedentele Marea Britanie şi acum Statele Unite.

Citește și: Poliția Română a descoperit două grupuri de imigranți la graniță

”Aici este marea problemă a acestui corect politic. Ei spun este corect politic să-i primim, dar Europa trebuie să renunţe la povestea asta că-i deja refuzată de două popoare mari, o să urmeze şi alţii. Să nu vă miraţi ca din acest corect politic să ne trezim cu Marine Le Pen preşedintă a Franţei. Trebuie să înţelegem că avem obligaţia ca politicieni să ne întoarcem către ce vor popoarele noastre”, a mai spus  Băsescu.

Share
Scris de
Catalin Nae