Stil

,,Batman vs Superman: Zorii Dreptăţii” are premiera în cinematografe din 25 martie şi în versiune dublată

Regizorul Zack Snyder („Man of Steel: Eroul”) îi aduce din 25 martie în „Batman vs Superman: Zorii Dreptăţii” pe cei mai cunoscuţi supereroi, interpretaţi de Ben Affleck ca Batman/ Bruce Wayne şi Henry Cavill ca Superman/ Clark Kent. Filmul va putea fi vizionat şi în versiunea dublată în limba română, unde în rolurile principale vor putea fi auziţi actorii: Marius Săvescu, în interpretarea lui Superman, cel care îi imprumută vocea lui Batman fiind George Petcu.

Temându-se că acţiunile eroului cu puteri nelimitate vor avea consecinţe de necontrolat, legiuitorul oraşului Gotham decide să ia măsuri şi îi declară război noului zeu al oraşului Metropolis. În acest timp, omenirea încearcă să stabilească cel fel de supererou ar fi mai potrivit pentru a-i garanta protecţie necondiţionată. Cu Batman şi Superman în luptă unul împotriva celuilalt, răufăcătorii au suficientă libertate să pună la cale un plan care va ameninţa siguranţa întregii planete.

Pe lângă Henry Cavill şi Ben Affleck, din distribuţia filmului mai fac parte: Amy Adams („Ţeapă în stil american”) ca Lois Lane, Jesse Eisenberg („Reţeaua de socializare”) în rolul lui Lex Luthor, Diane Lane („Infidela”) ca Martha Kent şi Laurence Fishburne în rolul lui Perry White. Câştigătorul premiului Oscar Jeremy Irons îl interpretează pe Alfred, iar distribuţia este completată de Holly Hunter ca senatoarea Finch şi Gal Gadot în rolul surprinzătoarei Wonder Woman.

Printre actorii care au participat la versiunea dublată a filmului ,,Batman Vs Superman” se numără şi: Alina Petrică în rolul Lois Lane, Iulia Gavril ca Martha Kent, Ernest Fazekas ca Alexander Luthor, Gruia Sandu în rolul lui Alfred Pennyworth şi Claudiu Istodor ca Perry White. Legendara Wonder Woman este dublată de Ioana Ernea.

Scenariul filmului este scris de Chris Terrio şi David S. Goyer, inspirat din benzile desenate DC Comics, incluzându-i pe Batman, creat de Bob Kane şi Bill Finger, dar şi Superman, creat de Jerry Siegel şi Joe Shuster. Filmul este produs de Charles Roven şi Deborah Snyder, iar Wesley Coller, Geoff Johns şi David S. Goyer semnează în calitate de producători executivi.

Echipa de creaţie cu care a colaborat Zack Snyder este alcătuită din: directorul de imagine Larry Fong („300: Eroii de la Termopile”), scenograful Patrick Tatopoulos („300: Ascensiuniea unui imperiu”), editorul David Brenner, designerul de costume Michael Wilkinson şi realizatorul efectelor speciale John „DJ” DesJardin. Coloana sonoră este asigurată de compozitorul premiat cu Oscar, Hans Zimmer („Regele Leu”, „Man of Steel: Eroul”) şi de Junkie XL („Mad Max: Drumul Furiei”).

Warner Bros. Pictures prezintă o producţie Atlas Entertainment/ Cruel şi Unusual, un film regizat de Zack Snyder, „Batman vs Superman: Zorii Dreptăţii”, din 25 martie la cinema, disponibil în 3D, Dolby Atmos, 4DX şi IMAX 3D, precum şi în limba română.

Acest articol a fost actualizat la: 23 martie 2016 13:35

Share
Scris de
Huff