Știri

BEREC: Consultare publică privind accesul la internet deschis (net neutrality)

Până la data de 25 aprilie 2018, BEREC invită părțile interesate să-și exprime punctele de vedere pentru a realiza o evaluare a efectelor pe care le are aplicarea Ghidului BEREC privind accesul la internetul deschis în contextul implementării Regulamentului european pe acest subiect. Documentul de consultare este disponibil, în limba engleză, aici.

Consultarea are scopul de a colecta informațiicu privire la experiența directă a părților implicate în aplicarea Regulamentului, după cum prevede Ghidul, începând cu 30 aprilie 2016. Comisia Europeană va face o evaluare a Regulamentului în sine, în prima parte a anului 2019.

Pe lângă aspectele generale privind aplicarea Regulamentului și a Ghidului, BEREC este interesat în special de modul în care părțile implicate au resimțit impactul Ghidului asupra adoptării noilor tehnologii.

Punctele de vedere primite de la părțile implicate vor fi utilizate pentru a pregăti un raport de Opinie al BEREC pentru Comisia Europeană în legătură cu această evaluare a Regulamentului. BEREC intenționează să publice raportul la sfârșitul anului 2018.

Procesul de consultare publică

Toate părțile interesate sunt invitate să trimită puncte de vedere la adresa de e-mail: NN-Evaluation-Consultation@berec.europa.eu sau prin intermediul platformei de consultare online pusă la dispoziție de BEREC la adresa https://consultations.berec.europa.eu/en/berec până la data de 25 aprilie 17:00 CET 2018.

Punctele de vedere primite după termenul limită menționat mai sus nu vor fi luate în considerare. Este preferabil ca punctele de vedere să fie transmise în limba engleză.

Informații suplimentare privind consultarea, inclusiv înregistrarea pe platforma online, pot fi solicitate și la adresa: NN-Evaluation-Consultation@berec.europa.eu.

Această consultare publică se desfășoară în principal pe platforma de consultare online a BEREC https://consultations.berec.europa.eu/en/berec într-un mod care permite participanților să își prezinte observațiile, să voteze în favoare sau împotrivă sau să încarce fișiere publice sau confidențiale din fiecare secțiune.

Toate opiniile vor fi publicate pe site-ul BEREC, ținând seama de solicitările privind confidențialitatea și publicarea datelor cu caracter personal. Orice astfel de solicitări trebuie clar indicate: pe platforma online, utilizând butonul
„Document confidențial” sau, dacă este trimis prin e-mail, specificând în mod clar care sunt informațiile considerate confidențiale.

Mai multe informaţii sunt disponibile pe pagina de internet a BEREC, aici.

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este instituţia care protejează interesele utilizatorilor de comunicaţii din România, prin promovarea concurenţei pe piaţa de comunicaţii, administrarea resurselor limitate, încurajarea investiţiilor eficiente în infrastructură şi a inovaţiei.

Pentru mai multe detalii despre activitatea ANCOM vizitaţi www.ancom.org.ro şi www.portabilitate.ro. Pentru a compara ofertele de telefonie şi internet, intraţi pe www.veritel.ro. Pentru a testa și monitoriza calitatea serviciului de internet, accesați www.netograf.ro.

Persoană de contact: Anca Gabriela CĂLIN, Şef Serviciu Comunicare, tel. 0372.845.414

Share
Scris de
Vlad Mirabela

Acest site foloseste cookies.

Read More