Categorii Știri

Bilanțul victimelor: Gripa a luat până acum 54 de vieți. Sorina Pintea: 49 au avut și alte boli

Sorina Pintea, Ministrul Sănătății, a vorbit despre numărul morților din cauza gripei. România a ajuns în acest sezon la 54 de victime și numărul acestora continuă să crească, însă încă nu a fost declarată epidemie de gripă.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat, marți seară, că din cei 54 de români care au murit din cauza gripei, 49 sufereau și de alte boli, alți cinci pacienți decedați nefiind cunoscuți și cu alte afecțiuni.

„Din cei 54, 49 sunt pacienți care au avut condiții medicale preexistente. Peste afecțiunile pe care le aveau s-a suprapus infecția cu virusul gripal fapt, care le-a cauzat decesul. Cinci dintre cei decedați nu aveau afecțiuni medicale preexistente”, a declarat Sorina Pintea, la Antena 3.

Sezonul trecut, 129 de oameni au murit din cauza gripei, ultimul deces fiind înregistrat în luna mai 2018.

Acum, numărul deceselor provocate de gripă a ajuns la 54, de la începutul sezonului, a informat marţi Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, marți seară, că nu poate spune acum dacă în România este sau nu epidemie de gripă deoarece spitalele nu au făcut raportări corecte ale cazurilor de îmbolnăviri.

Acest articol a fost actualizat la: 2019-01-29T23:14:32+02:00 23:14

Share
Scris de
Ioan Adi

Acest site foloseste cookies.

Read More