Bogdan Olteanu este audiat, joi, la DNA, acesta ajungând la o oră după preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care a fost citat pentru a da declaraţii în calitate de martor.
Fostul viceguvernator al BNR nu a făcut nicio declaraţie la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
În jurul orei 09.00, la DNA a ajuns şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul de corupţie al lui Bogdan Olteanu.
Citește și: Călin Popescu Tăriceanu, audiat la DNA în dosarul lui Bogdan Olteanu
Anterior, Senatul a comunicat că joi, la ora 09.00, Călin Popescu-Tăriceanu „a fost invitat la DNA” şi că nu va face declaraţii pentru presă.
„Invitaţia a fost trimisă cu două zile în urmă, dar Preşedintele Senatului nu a făcut-o publică pentru a vedea dacă DNA continuă să scurgă informaţii spre presă în scopuri propagandist-electorale. Presa a aflat şi este prezentă la DNA înaintea audierii”, potrivit sursei citate.
Procurorii îl acuză pe Bogdan Olteanu că, atunci când a fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, a mers în Delta Dunării cu un elicopter pus la dispoziţieomul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. În urma discuţiior, omul de afaceri i-a promis suma de un milion de euro pentru numirea jurnalistului Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.
Acest site foloseste cookies.
Read More