Știri

Braşov: Cetatea Râşnov va putea fi vizitată gratuit!

Vești bune pentru vizitatorii Brașovului! Cetatea Râşnov, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice, va putea fi vizitată gratuit, miercuri, când Primăria oraşului organizează Ziua Porţilor Deschise.

Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Râşnov, pe 4 iulie se împlinesc 10 ani de când Cetatea a fost recuperată de la fostul proprietar şi a intrat în administrarea autorităţilor locale.

De-a lungul celor 10 ani, de când monumentul a trecut în administrarea primăriei, Cetatea Medievală a devenit unul dintre punctele de atracţie turistică din întreg judeţul.

Numai anul trecut, 420.000 de turişti au trecut pragul obiectivului turistic. Acest număr de vizitatori a fost în creştere de la an la an, numărul turiştilor fiind tot mai mare.

Când este de preferat să vizitezi cetatea

Cei mai mulţi vizitatori se înregistrează în lunile iulie, august şi prima parte a lunii septembrie, când în cetate se desfăşoară mai multe festivaluri şi manifestări culturale, menţionează documentul citat.

Cetatea Râşnov este cea mai cunoscută şi mai bine păstrată cetate ţărănească din Transilvania. Prima menţiune documentară datează din anul 1335 când, fiind puternic fortificată, a rezistat unei mari năvăliri tătare.

Citește și: Cetatea RASNOV, intr-un top al celor mai frumoase CASTELE din lume pe timp de iarna GALERIE FOTO

Dar Cetatea exista din timpul şederii cavalerilor teutoni în Ţara Bârsei (1211-1225), când au fost aduşi primii colonişti saşi, aşezaţi alături de românii băştinaşi.

Cetatea a rezistat şi în faţa armatelor otomane, care intrau în Transilvania prin Pasul Bran, în secolul al XV-lea, potrivit istoricilor.

Cetatea Râșnov este ansamblul fortificat situat pe dealul calcaros aflat la sudul orașului Râșnov din județul Brașov, unul din cele mai bine păstrate ansambluri fortificate din Transilvania. Cele mai vechi structuri păstrate până în prezent datează din secolul al XIV-lea, probabil pe locul fortificației din lemn ridicate de Cavalerii Teutoni la începutul sec. al XIII-lea.

Cetatea Râșnov în Harta Iosefină a Transilvaniei

Cetatea Râșnov controla prin poziția sa strategică accesul în Transilvania dinspre Valea Râșnoavei.

Dată fiind importanța trecătorilor montane spre teritoriile sud-carpatice, drumul Branului a fost supravegheat militar și după alungarea cavalerilor teutoni, regalitatea maghiară încredințând fortificația de la Râșnov cavalerilor ordinului Sfintei Cruci.

Aceștia au fost subordonați fie comitelui secuilor, fie voievodului Transilvaniei. Până la mutarea vămii de la Rucăr la Bran și construirea cetății Bran pentru protejarea vămii regale la sfârșitul secolului al XIV-lea, cetatea Râșnov era prima fortificație lângă drumul Branului, după intrarea în Transilvania.

În anul 1427 împăratul Sigismund de Luxemburg a vizitat cetatea Râșnov, pe care a trecut-o în administrarea comunității locale, căreia i-a acordat rangul de târg.

Share
Scris de
Apetrii Tora

Acest site foloseste cookies.

Read More