Potrivit unor noi descoperiri, Bucureştiul are o istorie mult mai veche decât cea menţionată oficial şi n-are legătură cu celebrul cioban Bucur, care ar fi intemeiat oraşul care este în prezent capitala României. Prima menţiune a Bucureştiului a apărut în anul 1459, dar adevăratul act de naştere al oraşului este un monument care exista în urmă cu sute de ani, pe locul în care se află acum Centrul Vechi al Capitalei.
Povestea actualei capitale a României a pornit de la un turn fortificat în jurul căruia au apărut satele care urmau să formeze viitorul oraş. Potrivit arheologilor, vestigiile datează încă din jurul anului 1000. Turnul era aşezat în apropierea Dâmboviţei, la intersecţia a două drumuri extrem de importante, şi ar fi avut o suprafaţă de aproximativ 160 de metri pătraţi, o construcţie impozantă pentru acele vremuri.
În lunca râului au apărut ulterior şi primele aşezări stabile, iar legenda spune că, la un moment dat, căpeteniile acestor comunităţi s-ar fi întâlnit şi ar fi decis să acţioneze împreună împotriva prădătorilor. Astfel că a apărut ideea de comunitate, iar târgul ar fi crescut împreună cu fortificaţiile menite să-l apere. Bucur ar fi fost unul dintre cei care conduceau mahalalele şi care ar fi fost un adevărat lider, motiv pentru care s-a şi propagat numele său drept “Târgul lui Bucur”.
Istoricii susțin că era locul favorit al meşteşugarilor, iar călătorii străini îl mai pomeneau şi cu numele de Hilariopolis, care înseamnă bucurie, râs. Cert este că între secolele XV-lea şi XVIII-lea, târgul Bucureştilor, aşa cum se numea în acele vremuri, se întindea de pe actualul bulevard Magheru, până la Elisabeta, mergând pe Calea Victoriei şi ajungând la Dâmboviţa.
Sursa foto:
Acest articol a fost actualizat la: 2016-01-20T19:12:59+02:00 19:12
Acest site foloseste cookies.
Read More