Burse elevi 2019. Informații cu privire la bursele elevilor în anul școlar 2019-2020 au fost oferite publicului de către Ministerul Educației Naționale. Premierul României Viorica Dăncilă a precizat că valoarea minimă pentru bursele de performanță, de studiu sau ajutorul social va fi de 100 de lei. În prezent, se acordă burse cuprinse între 8 și 1.000 de lei.
În anul școlar 2019-2020 (care începe la data de 9 septembrie 2019) bursele elevilor nu vor putea avea o valoare mai mică de 100 de lei. Miniserul Educației informează că banii pentru burse vor proveni din bugetele locale.
Citește și: Se schimbă valoarea tichetelor de masă de la 1 septembrie 2019
”În urma unei analize a datelor prezentate în situația centralizatoare, au fost constatate discrepanțe între sumele alocate burselor/fiecare categorie de bursă/ județ/unitate administrativ-teritorială, fiind acordate burse de la 8 lei până la 1000 de lei;
Astfel, în vederea asigurării echității în sistemul de învățământ/egalității de șanse la educație pentru toți copiii, inclusiv pentru cei proveniți din categorii sociale și economice dezavantajate, luând în considerare o medie a burselor acordate la nivelul țării, precum și execuția bugetară pentru aceste cheltuieli în anul trecut, s-a decis, împreună cu cei prezenți la consultări, să se propună ca începând cu anul școlar 2019-2020, bursele de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social să fie acorde într-un cuantum de minimum 100 de lei”, se arată în comunicatul Guvernului care dă detalii despre hotărârea adoptată în această vară.
Citește și: Pensii 2019. Cu cât se măresc pensiile de la 1 septembrie 2019
Din nefericre există foarte multe cazuri în care bursele nu ajung la timp la elevi, acestea întârziind uneori chiar și ani de zile. Acest lucru se perece în special în zonele mai defavorizate ale țării și constituie o reală problemă, mai ales pentru că foarte mulți copii care iau burse au nevoie disperată de sumele de bani oferite de stat.
Citește și: Vouchere de vacanță pentru toți românii! Ce prevede proiectul de lege
Bursele de performanță, de studiu sau de merit se acordă prin hotărârile consiliilor locale, iar cuantumul acestora diferă de la oraș la oraș.
Acest articol a fost actualizat la: 2019-08-23T15:06:33+03:00 15:06
Acest site foloseste cookies.
Read More