Știri
Camion militar, rasturnat intr-o rapa la Dambovicioara. Trei militari morti, 9 raniti
Un camion militar care venea de la Cincu s-a rasturnat intr-o rapa la Dambovicioara. 13 militari se aflau in camion. Planul rosu de interventie a fost activat, iar autoritatile au intervenit pentru a-i scoate pe oameni din rapa.
UPDATE: Din păcate, trei militari au murit în urma accidentului din Dambovicioara. Alti 9 au fost răniți, dar sunt în stare stabilă, internați la spitalele din țară.
Conform MApN, cei trei decedați sunt plutonierul-major Mihai Ionuţ Toma, caporalul clasa a III-a George-Emilian Catană şi caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader, iar vineri, la ora 8.30, vor fi organizate în unităţile militare din ţară ceremonii de comemorare.
Plutonierul-major Mihai Ionuţ Toma avea 38 de ani şi era necăsătorit. Era veteran al teatrelor de operaţii, cu două misiuni executate în Afganistan, fiind angajat al MApN din anul 2002.
Caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader era în vârstă de 32 de ani, era căsătorit şi avea un copil. Executase o misiune în teatrul de operaţii din Afganistan, fiind angajat al MApN din anul 2008.
Caporalul clasa a III-a George-Emilian Catană, avea 40 de ani, era angajat al MApN din anul 2002. Era căsătorit şi avea un copil.
Toţi militarii răniţi sunt în stare stabilă şi se află internaţi în spitale militare. Doi dintre ei se află în îngrijirea medicilor de la Spitalul Militar de Urgenţă “Regina Maria” din Braşov, unul la Spitalul Militar de Urgenţă “Dr. Ion Jianu” din Piteşti, iar ceilalţi şase la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” din Bucureşti.
În ceea ce privește cauzele accidentului, Parchetul militar a deschis o anchetă în acest caz. Informații neconfirmate încă susțin că frânele camionului nu ar fi funcționat.
Stire initiala
Zece militari au fost scosi din rapa, iar trei au ramas incarcerati. Raed Arafat a afirmat ca unul dintre militari a murit, iar ca sansele ca ceilalti doi sa supravietuiasca sunt minime.
„A fost constituită celula de criză. Au plecat toate echipajele de la Bucureşti. A şi ajuns ministrul Apărării acolo. A plecat şi domnul Arafat. I-am solicitat domnului Bodog să pregătească toate spitalele. Au mai găsit un militar lângă camion”, a spus premierul Tudose.
Un camion militar cu mai multe persoane s-a răsturnat într-o prăpastie. Din primele informații sunt și persoane încarcerate. Nu se cunoaște încă numărul acestora.
La nivelul județului Argeș s-a pus în aplicare Planul Roșu și au fost alertate 9 echipaje medicale SMURD și 6 SAJ Argeș.
De asemenea, acționeaza și 3 autospeciale de stingere cu modul de descarcerare și prim ajutor.
În sprijinul acestora, vor interveni si echipaje ale Salvamont Arges.
Pentru gestionarea evenimentului a fost activată grupa operativă a ISU Argeș. Intervenția la fața locului este condusă de prim-adjunctul inspectorului șef al ISU Argeș, scria departamentul pentru situatii de urgenta pe Facebook, la scurt timp dupa producerea accidentului.