Connect with us
Când revenim la viața normală. Klaus Iohannis este optimist: "Este o schimbare pe care o salut!"

Știri

Când revenim la viața normală. Klaus Iohannis este optimist: „Este o schimbare pe care o salut!”

Situația din țara noastră continuă să fie una extrem de dificilă, deși oamenii au început să se vaccineze. Totuși, mulți dintre ei sunt rezervați atunci când vine vorba de acest subiect și nu înțeleg exact ce implică vaccinul, însă specialiștii explică ori de câte ori au ocazia. Iohannis a mers în vizită la centrul de vaccinare de la Romexpo și a vorbit despre aceste aspecte, dar și despre momentul în care ne vom relua viața normală.

Klaus Iohannis, mândru de români

Klaus Iohannis a vizitat azi, 19 ianuarie, centrul de vaccinare de la Romexpo. i a declarat că este mulțumit de organizare și că este bucuros să observe o schimbare de atitudine în ceea ce privește intenția românilor de a se vaccina, având în vedere că oamenii s-au mobilizat și merg în număr tot mai mare la centrele de vaccinare, respectând datoria lor morală de a lupta în acest sens împotriva coronavirusului.

Mai mult, prețedintele a explicat că, în săptămânile următoare, în țara noastră vor ajunge tot mai multe doze de vaccin, iar campania va continua cu succes.

„Am vizitat cel mai mare centru de vaccinare care este amenajat la Romexpo, o realizare notabilă. Îi felicit pe cei care s-au implicat pentru a realiza acest centru. Sunt foarte bucuros să constat că atmosfera în general se schimbă și foarte multă lume dorește să se vaccineze. Este o schimbare pe care o salut, o schimbare de atitudine. În săptămânile și lunile următoare, cum vor veni tot mai multe doze de vaccin, tot mai multă lume va beneficia de acest serviciu de vaccinare. Aici, la acest centru, ar putea fi vaccinate până la 3-4.000 de persoane pe zi”, a declarat Klaus Iohannis.

Când revenim la viața normală

Klaus Iohannis a declarat că vor fi înființate tot mai multe centre de vaccinare, iar tot mai mulți românu vor primi dozele necesare. El a mărturisit că, în acest mod, crede că în vară vom reuși să revenim la viața de dinainte de pandemie și vor fi suficient de multe persoane vaccinate.

Totuși, el a atras atenția asupra faptului că vaccinul nu este singura soluție către o viață normală, iar respectarea strictă a măsurilor de prevenire rămâne necesară în tot acest timp. Președintele a subliniat faptul că revenirea la o viața normală este posibilă dacă respectăm restricțiile și dacă 60-70% din populație se va vaccina.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top