Știri

Când se deschide Târgul de Crăciun din Capitală și care sunt atracţiile pregătite

Când se deschide Târgul de Crăciun din Capitală și care sunt atracţiile pregătite. Bucureșteni vor avea parte de un brad înalt de 30 m, patinoar, căsuţe cu produse tradiţionale, concerte şi ateliere pentru copii în cadrul Târgului de Crăciun din acest an.

Târgul de Crăciun organizat de Primăria Capitalei se va deschide de 1 decembrie în Piaţa Constituţiei, urmând să rămână deschis publicului zilnic până la sfârşitul anului.

În cadrul târgului vizitatorii vor găsi peste 100 de căsuţe cu produse tradiţionale româneşti, jucării şi costume populare, dar şi un carusel şi un patinoar. Anul acesta în târg va fi amenajat un brad înalt de 30 de metri decorat cu mii de beculeţe colorate, precum şi Casa lui Moş Crăciun, unde vor fi organizate şi ateliere de creaţie pentru copii. Printre cei care vor concerta în Piaţa Constituţiei începând cu seara de 1 decembrie se numără Loredana, Smiley, Direcţia 5, Bere Gratis, Viţa de Vie, Fuego, Ştefan Hruscă şi grupuri de colindători.

Târgul de Crăciun va fi deschis zilnic în perioada 1 – 27 decembrie, în Piaţa Constituţiei, între 10.00 şi 22.00 şi va cuprinde peste 100 de căsuţe cu ornamente, jucării, accesorii, costume populare, produse de îngrijire, prăjituri de casă, cozonaci, dulceţuri, plăcinte, sarmale, murături, zacuscă, precum şi cârnaţi, brânzeturi şi vin fiert.

De asemenea, în Piaţa Constituţiei va fi amenajat un brad înalt de 30 de metri, decorat cu mii de beculeţe, precum şi o zonă cu scena Naşterii Domnului şi un patinoar cu intrare liberă, iar meşteşugarii şi artiştii plastici vor face demonstraţii în prelucrarea sticlei şi lemnului şi în realizarea decoraţiunilor personalizate de Crăciun.

Copiii îl pot întâlni pe Moş Crăciun de pe 16 până pe 24 decembrie

Copiii îl pot întâlni pe Moş Crăciun de pe 16 până pe 24 decembrie, între orele 11.00 – 13.00 şi 17.00 – 22.00. Casa lui Moş Crăciun poate fi, însă vizitată începând cu 1 decembrie în acelaşi interval orar, copiii putând să îi vadă pe spiriduşii moşului: Pacheţică, Prăjiturică, Spiriduşul Poştaş, Meşterul de jucării şi Povestitorul.

Tot în Casa lui Moş Crăciun vor fi organizate ateliere gratuite de creativitate, în zilele de 2, 3, 9 şi 10 decembrie, unde cei mici pot învăţa să facă ornamente şi accesorii personalizate şi vor descoperi tainele caligrafiei pentru redactarea scrisorilor către Moş Crăciun. Fiecare atelier are patru sesiuni a câte 30 de minute fiecare, iar grupele sunt formate din maximum 10 copii.

Totodată, în fiecare seară vor avea loc spectacole de muzică şi dans, iar printre cei 1000 de artişti care vor urca pe scena din Piaţa Constituţiei se numără Loredana, Smiley, Andra, Direcţia 5, Bere Gratis, Voltaj, Horia Brenciu, Paula Seling, Luminiţa Anghel, Marcel Pavel, Pheonix, Iris, Viţa de Vie, Gheorghe Zamfir, Fuego, Ştefan Hruscă şi Ducu Bertzi, precum şi Orchestra Naţională „Valahia”, Corul de Copii Radio, Orchestra „Mundi Colour” şi grupuri de colindători.

În Casa lui Moş Crăciun va fi şi un punct de donare deschis între 1 şi 20 decembrie, unde vizitatorii pot lăsa cărţi şi jucării în cadrul unei campanii umanitare organizate anual.

Accesul la toate activităţile din cadrul Târgului de Crăciun este gratuit.

Citeşte şi Anca Pandrea, în stare gravă! Totul depinde de un singur aparat

Share
Scris de
Ais Cristian