Știri
Caniculă interminabilă peste România. Ce anunță meteorologii
România a devenit țara extremelor. După o lungă perioadă în care am avut parte de ploi, furtuni, tornade și viituri care au distrus sute de gospodării, acum ne confruntăm cu un val de caniculă interminabil.
Meteorologii ANM au anunțat că temperaturile din restul lunii August depășesc valorile normale pentru această perioadă a anului. Sâmbătă, vremea va fi în continuare predominant frumoasă, dar călduroasă îndeosebi în regiunile vestice, scrie Antena1.
Cerul va fi mai mult senin, dar în timpul după-amiezii în zonele montane vor fi unele înnorări și cu totul izolat se vor semnala ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 și 33 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia de Vest.
Vreme caniculară în majoritatea regiunilor
Duminică, 12 august, vremea se va menține călduroasă în majoritatea regiunilor, dar probabilitatea de apariție a ploilor de scurtă durată va fi relativ ridicată pe parcursul după-amiezilor doar în zona montană și în extremitatea de nord a țării.
În săptămâna 13 – 20 august 2018, temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât norma climatologică a săptămânii în cea mai mare parte a țării, cu abateri mai mari în regiunile nordice și nord-vestice.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de normele climatologice ale săptămânii în majoritatea regiunilor. Local în partea de vest a țării acestea pot fi ușor excedentare.
Cerul va fi variabil spre senin, în cea mai mare parte a ţării, inclusiv la munte, unde scade probabilitatea de apariţie a ploilor. Vremea este, în continuare, călduroasă.
Citește și Vremea în perioada 6 – 19 august. Prognoza meteo ANM pe 2 săptămâni
Pentru ziua de luni meteorologii anunță temperaturi caniculare. Mercurul din termometre se va afla în creştere în Muntenia, Oltenia şi Dobrogea, unde mediile regionale se vor situa între 30 şi 32 de grade Celsius. Probabilitatea pentru ploi este foarte redusă pentru majoritatea regiunilor din țară.
Jandarm
2018-08-14T10:36:38+03:00 at 10:36
Va spun eu ce se intampla cu vremea . Vremea trece. Asa ca f***ti tot ce prindeti 🙂