Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, s-a prezentat marţi la audieri în Comisia de Apărare a Camerei Deputaţilor.
Luni, deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a facut apel la preşedintele Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor să trimită invitaţiile pentru audierea, în cadrul forului, a ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, şi a şefilor Jandarmeriei în legătură cu mitingul din Piaţa Victoriei din 10 august.
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat marţi că, până în prezent, au fost identificate şase situaţii cu 10 jandarmi pasibili să fi comis fapte penale, iar Parchetul Militar va fi sesizat cu privire la aceste cazuri, în urma anchetei interne pe care Jandarmeria o desfăşoară cu privire la evenimentele din 10 august.
„Ancheta internă a Jandarmeriei continuă. (…) Structurile de specialitate au identificat şase cazuri în care 10 jandarmi din dispozitivul de ordine publică au fost semnalaţi ca posibili autori ai unor fapte de natură penală.
Aceste constatări vor face obiectul sesizărilor din partea Jandarmeriei către Parchetul Militar.
În măsura în care vom identifica noi situaţii, acesta este demersul legal pe care intenţionăm să îl ducem mai departe”, a precizat Carmen Dan, la audierile din Comisia pentru apărare de la Camera Deputaţilor.
Parchetul General a anunţat joi că procurorii militari au ridicat de la Jandarmeria Română documentele privind substanţele chimice deţinute şi folosite cu ocazia intervenţiei la protestul de vineri, precum şi mostre de muniţie neletală şi substanţe chimice.
„Având în vedere dezbaterile din spaţiul public privind tipul gazelor lacrimogene folosite de către Jandarmeria Română în timpul evenimentelor violente ce au avut loc în ziua de 10 august 2018 şi, respectiv, în noaptea de 10/11 august 2018, cu ocazia manifestaţiei din Bucureşti,
Piaţa Victoriei, precum şi starea de îngrijorare produsă în rândul persoanelor participante la miting şi care au fost expuse substanţelor folosite, pentru a da posibilitatea analizării şi stabilirii existenţei sau inexistenţei unor consecinţe medicale, arătăm următoarele:
În cursul zilei de astăzi, 16 august 2018, procurorii militari au ridicat, în temeiul ordonanţei, de la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, documentele privind substanţele chimice deţinute şi folosite cu ocazia intervenţiei, precum şi mostre de muniţie neletală şi substanţe chimice”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.
Citește și: noi declaraţii despre intervenţia jandarmilor de la protest
Acest site foloseste cookies.
Read More