Caroline Wozniacki ar putea boicota turneul de la Miami în 2019

Jucătoarea daneză de tenis Caroline Wozniacki, numărul 2 mondial, ar putea boicota în 2019 turneul WTA de la Miami, iar decizia sa are legătură cu felul în care a fost tratată la turneul din Florida.

Wozniacki a declarat miercuri că se gândeşte la această posibilitate, din cauza modului în care a fost tratată anul acesta la turneul din Florida.

Daneza reaminteşte că a fost ţinta unor injurii şi ameninţări în timpul meciului din turul 2 cu portoricana Monica Puig, pe care l-a pierdut cu 0-6, 6-4, 6-4.

Wozniacki a fost dezamăgită de organizatorii turneului, considerând că nu au reacţionat suficient de viguros după incidentul a cărui victimă ar fi fost. ”Nu am fost martori la această situaţie”, a declarat James Blake, organizatorul turneului.

Despre Caroline Wozniacki se crede că ar fi trișat în meciul cu Simona Halep, de la Australian Open.

Simona Halep a pierdut confruntarea din finala de la Australian Open cu Caroline Wozniacki. Daneza a învins-o pe româncă și a trecut pe primul loc în clasamentul WTA, dat azi publicității.

Meciul dintre cele două s-a terminat 6-7, 6-3, 4-6, iar Simona a pierdut a treia finală de Grand Slam din carieră.

Momentul decisiv în economia partidei a avut loc în setul al treilea, când Simona conducea cu 4-3.

Daneza a cerut un time-out medical, acuzând dureri la genunchiul stâng și la coapsă.

I-a fost aplicată o bandă bandă kinesioligcă la genunchiul stâng, iar jocul a fost reluat după circa cinci minute de pauză.

După acea pauză medicală, Wozniacki și-a revenit spectaculos și a câștigat decisivul cu 6-4.

Mai multe voci o acuză acum pe jucătoarea din Danemarca de faptul că a trișat la pauza medicală

Fostul tenismen și component al echipei ATP a Românei Victor Hănescu o acuză pe Wozniacki că a vrut în mod intenționat să întrerupă jocul, ea neavând în mod real nevoie de intervenția medicilor.

„Acea pauză cerută de Caroline a venit dintr-odată. Nu o anunța nimic. Nu a fost ca la Simona, care a acuzat mai mult timp că nu se simte bine până să ceară intervenția medicului.

E posibil să fi fost o strategie. Până la urmă, dacă așa a fost, chiar e meritul ei pentru că a avut luciditate în momentele alea și a știut să îi taie ritmul Simonei”, a declarat Victor Hănescu la DigiSport.

Părerile sale sunt împărtășite și de alții. Unii experți susțin că pentru a-și face efectul acea bandă, ar trebui să treacă circa o jumătate de oră.

Cert este că rezultatul a fost omologat și nimic nu se mai poate schimba.

Simona a fost foarte afectată de pierderea turneului. La întoarcerea în țară, ea a părut supărată și epuizată după a treia finală pierdută.

Sunt epuizată, trebuie să fac câteva investigații pentru a stabili cât de grave sunt problemele. Caroline a jucat mai bine și am pierdut. Am mai fost aproape de un Grand Slam, este timp să câștig un Grand Slam.

Este doar un meci de tenis. Viața merge înainte, sper ca la următoarea șansă să câștig”, a spus Simona Halep la TV Digi Sport.

Partida dintre Simona Halep si Caroline Wozniacki s-a jucat la peste 30 de grade, iar Simona a cerut intervenția medicului chiar în timpul partidei.

După medici, Simona a ajuns pe mâna medicilor, din cauza deshidratării și epuizării.

Care sunt româncele din top 100

În urma rezultatului de la Australian Open, Simona Halep a căzut pe 2 în topul WTA.

Clasamentul WTA. 1. Caroline Wozniacki 7.965 puncte 2. Simona Halep 7.715 3. Elina Svitolina 6.085 4. Garbine Muguruza 5.695 5. Karolina Pliskova 5.445 6. Jelena Ostapenko 4.901 7. Carline Grcia 4.495 8. Venus Williams 4.278 9. Angelique Kerber 3.031 10. Kristina Mladenovici 2.935.

Alte românce în Top 100: Soarana Cîrstea (36), Irina Begu (37), Mihaela Buzărnescu (43), Ana Bogdan (89), Monica Niculescu (99).

Share
Scris de
Vlad Mirabela

Acest site foloseste cookies.

Read More