Noi informații despre starea de sănătate a Regelui Mihai. Casa Regală a transmis un mesaj în care se arată că starea de sănătate a Regelui Mihai este stabilă.
„Principesa Maria a României se află începând de astăzi (vineri, n.r.) în Elveţia, pentru a fi alături de Regele Mihai I. Alteţa Sa Regală va petrece câteva zile la reşedinţa privată a tatălui său. Majestatea Sa are o stare de sănătate stabilă şi se află sub supravegherea permanentă a medicilor, urmând tratamentul obişnuit al ultimelor luni”, arată Casa Regală potrivit news.ro.
Regina Ana a decedat la varsta de 92 de ani, la un spital din Elvetia. Regele Mihai i-a fost alaturi in ultimele clipe de viata, precum si fiicele cuplului regal.
Ultima imagine cu Regele Mihai si Regina Ana a fost publicata de Casa Regala in luna ianuarie a acestui an. Cuplul regal se afla la resedinta din Elvetia.
Regina Ana si Regele Mihai s-au cunoscut la Londra, iar dupa doar o saptamana, suveranul i-a cerut mana. Cei doi au facut nunta in Grecia, la Atena, pe 10 iunie 1948, la invitatia regelui Pavlov şi a reginei Frederica a Greciei.
Dupa 60 de ani, pe 19 iunie 2008, Ana si Mihai sarbatoreau nunta de diamant la castelul Peles, in prezenta a zeci de invitati de seama din tara si din strainatate. La eveniment au fost prezenti regina Sofia a Spaniei, regele Constantin al II-lea al Greciei si Alexandru al II-lea al Serbiei.
Nunta de safir dintre regele Mihai I şi Regina Ana (65 de ani de casatorie), a fost marcata pe 10 iunie 2013, intr-un cadru privat.
Regina a vorbit intr-un interviu acordat in urma cu cativa ani despre cum l-a cunoscut pe Mihai.
„Varul meu, Jean de Luxemburg, dadea un dineu la ambasada Luxemburgului de la Londra. Am mers acolo, mai ales ca nu fusesem la nunta reginei Elisabeta. Mama si fratii mei erau deja acolo, la hotelul Claridge’s. Cand am ajuns, am urcat la apartamentul unde stiam ca e mama. Intrand, am vazut-o pe regina Elena, pe ducesa de Aosta, sora ei si pe mama. Iar de vorba cu ele, in picioare, era un tanar in uniforma… Cum nu iesisem de multa vreme din armata, in loc sa fac o reverenta, am luat pozitie de drepti si l-am salutat lovind calcaiele ca un soldat! M-am simtit atat de umilita de mine insami, incat am iesit imediat, ca sa merg la verisoarele mele, care erau la alt etaj”, spunea Alteta Sa.
Acest articol a fost actualizat la: 2016-09-30T11:37:11+03:00 11:37
Acest site foloseste cookies.
Read More