Știri
Cauțiune de un milion de euro pentru Sebastian Vlădescu!
Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu şi au fixat o cauţiune în valoare de un milion de euro în cazul acestuia, anunţă miercuri Direcţia Naţională Anticorupţie.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, fostul ministru a fost inculpat pentru luare de mită (două infracţiuni) şi trafic de influenţă în formă continuată.
„De asemenea, faţă de inculpatul Vlădescu Sebastian a fost fixată o cauţiune în valoare de 1.000.000 euro (echivalent în lei) care va fi depusă la o unitate bancară şi consemnată pe numele său la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Sau prin constituirea unei garanţii reale, mobiliare ori imobiliare, în limita sumei respective, în favoarea aceleiaşi unităţi de Parchet. Cauţiunea se va depune în termen de 10 zile„, se precizează în comunicat.
Citește și: Sebastian Vlădescu, urmărit penal pentru fapte de corupție
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2005-2014, oficiali români sau persoane cu influenţă asupra acestora ar fi primit, de la o companie străină, în baza unor înţelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro.
Pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor şi plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată a liniei Bucureşti-Constanţa, precum şi plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeaşi companie.
Citește și: Klaus Iohannis a dat undă verde pentru urmărirea penală a lui Sebastian Vlădescu
„Banii încasaţi ilegal reprezentau procente din valoarea fiecărei plăţi făcute de statul român şi erau achitaţi succesiv, pe măsură ce compania constructoare încasa, la rândul ei, contravaloarea lucrărilor efectuate, de la statul român (respectiv de la compania CN CFR).
În acest context, în prima parte a anului 2005, suspectul Sebastian Vlădescu, împreună cu Mircea Ionuţ Costea şi Mihaela Mititelu, a pretins de la reprezentanţii unei companii un comision de 3,5% din valoarea contractelor ce urmau a fi încheiate cu CN CFR SA privind reabilitarea căii ferate Bucureşti-Constanţa.
Pentru ca, în schimbul acestui comision, să îşi exercite atribuţiile care îi reveneau în calitate de ministru al Finanţelor Publice, respectiv să aprobe finanţarea suplimentară necesară pentru încheierea contractelor, precum şi pentru a îşi exercita ulterior atribuţiile referitoare la asigurarea fondurilor necesare plăţii facturilor pentru lucrările efectuate”, se arată într-un comunicat al DNA din 27 aprilie.
Potrivit sursei citate, în perioada 2008-2009, în baza acestei înţelegeri, a primit suma de aproximativ un milion de euro (reprezentând partea sa din comisionul pretins) în conturile bancare ale unor societăţi comerciale pe care le controla.
„Ulterior, în perioada 2009-2010, suspectul Sebastian Vlădescu, în calitatea menţionată mai sus, pentru a-şi îndeplini atribuţiile sale de serviciu într-un mod care să asigure finanţările respective, a acceptat de la reprezentantul companiei străine promisiunea sumei de două milioane de euro.
Iar, în perioada noiembrie 2011- septembrie 2013, a primit suma de 65.000 de euro, sub forma finanţării activităţii unei companii offshore, unde avea calitatea de asociat”, precizează DNA.
Sebastian Vlădescu ar fi pretins și primit peste 2000000 de euro
Procurorii mai spun că Sebastian Vlădescu, în perioada septembrie 2010 – ianuarie 2013, a pretins şi primit de la aceeaşi persoană suma totală de 2.117.000 euro.
În schimbul acestor sume de bani, suspectul Sebastian Vlădescu urma să îşi exercite influenţa pe care a pretins că o avea asupra ministrului Transporturilor pentru a-l determina să asigure finanţarea necesară plăţii facturilor aferente lucrărilor efectuate la tronsonul de cale ferată Bucureşti-Constanţa.
Foto: Hepta.ro