O femeie din Focșani a născut în noaptea de duminică spre luni chiar lângă o stație de taxiuri.
Întâmplarea șocantă s-a petrecut în jurul orei 2 dimineața în cartierul Sud al Municipiului Focșani.
Martorii susțin că femeia a vrut să ia un taxi pentru a merge la spital ca să nască, însă șoferul taxiului nu a vrut să o transporte.
Femeia în vârstă de 33 de ani era însoțită de alte două persoane și s-a întins pe iarbă, unde a născut o fetiță.
Un martor care se afla cu mașina în zonă i-a oferit ajutor tinerei, după ce a văzut că avea în brațe un copil nou născut fără cordonul ombilical tăiat. Bărbatul a fost cel care a sunat la 112 și a așteptat ambulanța lângă proaspăta mămică. Medicul de pe ambulanță a fost cel care i-a tăiat cordonul ombilical bebelușului.
Bărbatul care i-a ajutat spune că femeia, care se află la a treia naștere, era în stare de șoc și spunea în continuu “fetița mea, fetița mea”.
Atât mama cât și fiica se afla în prezent internate la spital și sunt în afara oricărui pericol, potrivit Monitorul de Vrancea.
O femeie a reușit performanța de a naște trei copii în numai 11 luni și chiar și medicii se întreabă cum de a fost fost.
Eliza Curby de la Sydney era o tânără obișnuită până în urmă cu doi ani.
Femeia a dezvăluit că a fost îngrozită când a aflat că aștepta doi băieți gemeni. Ei au fost concepuți la doar șase săptămâni după nașterea fiicei sale, Charlie.
Citește și: Ce s-a întâmplat cu fetița care a născut la 5 ani și cu copilul ei. Acum, arată de necunoscut!
Pentru că își alăpta fiica, aceasta nu s-a gândit la o metodă de contracepție și nu a crezut că va rămâne din nou însărcinată. Potivit unui mit popular, femeile nu pot rămâne însărcinate când alăptează. Însă minunea s-a întâmplat, iar soțul Elizei a rămas fără cuvinte când a auzit vestea.
Iar adevărata supriză a venit atunci când au aflat că vor mai avea nu unul, ci doi copii.
Charlie s-a născut în ianuarie 2016, iar gemenii au sosit în decembrie, în același an. Citește continuarea AICI.
Foto: Facebook ISU București-Ilfov
Acest articol a fost actualizat la: 4 iunie 2018 11:55