Categorii Știri

CCR decide azi soarta pensiilor speciale cu demisia lui Ilie Bolojan pe masă

CCR este așteptată să se pronunțe astăzi pe tema constituționalității legii privind reforma pensiilor sociale. Judecătorii de la Curtea Constituțională au amânat de două ori decizia pe această temă, iar Ilie Bolojan a amenințat că dacă legea pică își va da demisia. Conform unor surse juridice, citate de livetext.ro, CCR se va pronunța azi pe baza consituționalității legii și nu va amâna din nou decizia.

CCR decide azi soarta pensiilor speciale, Bolojan a lăsat demisia pe masă

Ilie Bolojan a fost ferm, acesta a amenințat, imediat după ce proiectul de legi care reformează pensiile speciale a fost adoptat în Guvern, că o eventuale respingere a legii ca neconsituțională ar duce la demisia acestuia și implicit al întregului Guvern. Documentul prevede o serie de modificări care nu sunt deloc pe placul judecătorilor.

Nu doar valoarea pensiilor este în modificarea propusă de guvern ci și alte câteva subiecte „sensibile” pentru magistrați, redăm o parte din acestea:

  • stabilirea vârstei de pensionare pentru personalul vizat de proiect, prin referire la vârsta standard de pensionare din sistemul public de pensii;
  • instituirea unei condiţii de vechime minime în muncă de cel puţin 35 de ani;
  • un cuantum al pensiei de 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor pentru care au fost reţinute contribuţii de asigurare socială realizate în ultimele 60 de luni de activitate înainte de data pensionării, cu limitarea cuantumului net al pensiei de serviciu la 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării;
  • o nouă eşalonare a vechimilor asimilate care intră în calculul perioadei utile pentru pensia de serviciu până în anul 2029;
  • o nouă eşalonare a creşterii vârstei de pensionare pentru magistraţi, prin adăugarea anuală a unei perioade suplimentare de 1 an şi 6 luni, până în anul 2036;
  • introducerea posibilităţii de pensionare anticipată la împlinirea unei vechimi minime de 35 de ani în funcţiile respective, cu aplicarea unei penalizări anuale de 2% până la împlinirea vârstei standard de pensionare din sistemul public;
  • modificarea dispoziţiilor privind acordarea bonificaţiei de 1% şi actualizarea pensiei, în sensul restrângerii acestor posibilităţi doar la persoanele cu decizii de pensionare sau care îndeplinesc condiţiile de pensionare, respectiv fără a se lua în considerare vechimea împlinită după intrarea în vigoare a proiectului pentru acordarea bonificaţiei de 1%.

Ce se întâmplă dacă CCR respinge legea ca fiind neconstituțională?

Tudorel Toader, fost judecător CCR, a explicat că dacă legea reformei pensiilor speciale este respinsă este aproape imposibil ca pe viitorul guvernul să mai poată iniția un asfel de proiect.

Tudorel Toader explică ce se întâmplă dacă pică la CCR legea reformei pensiilor speciale

Iată ce a declarat Tudorel Toader, la Antena 3 CNN:

Reporter: Ce se va întâmpla dacă legea va fi declarată astăzi neconstituțională?”

Tudorel Toader: „E foarte important să vedem pe ce motive. Daca e vorba de motive extrinseci, pe procedură, cum ar fi, de exemplu, avizul CSM-ului, abilitarea Guvernului de a-și angaja răspunderea pe legile justiției etc, atunci legea poate fi reluată cu respectarea procedurii si aprobată. Pe de altă parte, daca se admite obiecția de neconstituționalitate pe fond, pe motive intrinseci, atunci este un principiu care spune ca o soluție legislativă declarată neconstituțională nu poate fi reluată ulterior, ceea ce înseamnă că acele soluții declarate neconstituționale nu mai pot fi reluate de legiuitor. De aceea, ziua de astăzi este importantă.

Sursa foto: Hepta

Acest articol a fost actualizat la: 20 octombrie 2025 14:26

Share
Scris de
Olănescu Andrei
Stiri Despre ccr