Știri

CCR: Protocoalele secrete SRI – Parchetul general, neconstituționale

CCR a stabilit că protocoalele dintre SRI și Parchetul General sunt neconstituționale. Protocolul din 2009 a fost declarat total neconstituțional, dar cel din 2016, parțial neconstituțional.

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, miercuri, sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor referitoare la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public, pe de o parte, şi Parlament, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, pe tema protocoalelor de colaborare cu SRI din 2009 şi 2016, au precizat, pentru Agerpres, surse din CCR.

Instanțele judecătorești vor stabili, pentru dosarele în curs de judecată și a căror instrumentare s-a făcut și pe baza protocoalelor semnate cu SRI, „în ce măsură s-a produs o încălcare a dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală”.

Decizia CCR nu afectează sentințele definitive

Decizia CCR nu va avea efecte asupra sentințelor definitive, dar ar putea afecta dosarele aflate în curs (anchetă sau judecată). În ceea ce privește sentințele definitive, ele sunt sub semnul întrebării din alt motiv.

Curtea a stabilit într-o altă decizie, dată în 2018, că au fost ilegal constituite completurile de 5 judecători de la Înalta Curte, iar ministrul Justiției a anunțat că pregătește o ordonanță de urgență cu noi motive de revizuire a sentințelor definitive.

Prin urmare, și acestea vor putea fi puse în discuție.

Decizia de azi a fost luată cu șase voturi ”pentru” și trei voturi ”împotrivă” (Livia Stanciu, Daniel Morar și Ștefan Minea).

Potrivit CCR, decizia nu produce efecte asupra sentințelor pronunțate până acum, ci Înalta Curte, celelalte instanțe și Parchetul General vor verifica doar cauzele aflate în curs (urmărire penală și trimitere în judecată), în ce măsură s-a produs o încălcare a dispozițiilor referitoare la competența materială și calitatea organului de urmărire penală.

Cu alte cuvinte, dacă instanțele vor constata că au fost instrumentate probe de către altcineva decât de procurori, acestea vor fi anulate, dar doar în dosarele aflate în curs.

Sursele citate au mai explicat că CCR a declarat neconstituțional în integralitate protocolul încheiat între Parchetul general și SRI în 2009 pe motiv că nu avea bază legală.

În ceea ce privește protocolul dintre Parchet și SRI încheiat în 2016 a fost declarat parțial neconstituțional, și anume art. 6 alineatul 1, art. 7 alineatul 1 și articolul 9.

Judecătorii au constatat că acest protocol are bază legală, fiind încheiat în temeiul unei ordonanțe de urgență, au mai explicat pentru G4Media.ro surse din cadrul CCR.

Florin Iordache a sesizat CCR în legătură cu protocoalele SRI

Sesizarea către CCR, înaintată la 8 octombrie, a fost semnată de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache, după ce Liviu Dragnea şi-a delegat atribuţiile acestuia în ziua respectivă.

Motivul principal de sesizare: Parchetul general ar fi uzurpat competenţele Parlamentului şi a învestit SRI cu competenţa de a desfăşura activităţi specifice organelor de cercetare penală, fapt interzis în mod expres de legiuitor.

Ce se arăta în sesizarea lui Florin Iordache privind protocoalele SRI

Florin Iordache a susţinut pe 28 noiembrie, la dezbaterea de la CCR, că Ministerul Public, prin protocoalele încheiate cu SRI, a readus Justiţia de după 2009 la cea care se înfăptuia în perioada comunistă.

„Vă solicit să admiteţi acest conflict de natură constituţională existent în prezent între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte, pe de o parte, Parlamentul României, ca unică autoritate legiuitoare a ţării, precum şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, (…) conflict constând în faptul că Ministerul Public,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin semnarea protocoalelor cu SRI (…), şi-a încălcat propriile competenţe constituţionale şi, uzurpând competenţele Parlamentului, a învestit SRI cu competenţa de a desfăşura activităţi specifice organelor de cercetare penală, fapt interzis în mod expres de legiuitor. (…)

Acţionând în acest mod, conferind, prin acte secrete, SRI competenţe acolo unde Parlamentul nu le-a prevăzut sau chiar le-a interzis, Ministerul Public s-a comportat ca legiuitor, interferând în mod discreţionar în atributul exclusiv al Parlamentului ca unică autoritate legiuitoare a ţării”, declara Iordache.

Citește și: Tudorel Toader: „Lucrăm la un proiect de OUG”. Ce spune despre amnistie și grațiere, cerute de Dragnea

Acest articol a fost actualizat la: 2019-01-16T17:07:02+02:00 17:07

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More