Știri

Ce au descoperit anchetatorii despre hainele găsite pe un câmp lângă Caracal

Hainele găsite duminică de anchetatori, pe un câmp de lângă Caracal, nu îi aparțin Luizei, au anunțat surse judiciare, dar vor fi expertizate în continuare.

Obiectele de îmbrăcăminte au fost găsite de o femeie, care a anunțat autoritățile.

Hainele ridicate, duminică, de pe câmpul situat între Caracal și Craiova nu sunt ale Luizei, au declarat surse judiciare. Cu toate acestea, hainele vor fi expertizate în continuare. În urma primelor analize, anchetatorii au stabilit că hainele pe care le-a găsit o femeie în apropierea lanului de floarea-soarelui dintre Caracal și Craiova, unde a fost căutat telefonul Luizei, nu aparțin fetei de 18 ani, din Dioști, despre care Gheorghe Dincă a spus că a omorât-o, informează Mediafax.

Cu toate acestea, hainele, respectiv o pereche de blugi și una de pantaloni scurți de damă, vor fi expertizate în continuare. Anchetatorii au mers, duminică, la locul indicat de femeia care a spus că a văzut haine aruncate în boschete, în apropierea locului unde, sâmbătă, au avut loc verificări pentru a fi găsit telefonul Luizei.

„De o săptămână am văzut hainele astea aici. Veneam la șosea în fiecare zi să iau pe soțul meu și de aseară de când am văzut căutările până acolo m-am gândit. Sunt niște blugi de damă, blugi, pantaloni scurți”, a spus femeia, care a participat la ridicarea probelor.

Share
Scris de
Huff

Acest site foloseste cookies.

Read More