Connect with us
Ce au făcut cei de la The Humas la prima repetiție de la Eurovision 2018

Știri

Ce au făcut cei de la The Humans la prima repetiție de la Eurovision 2018

Cei de la The Humas au avut prima repetiție la Eurovision. Trupa care va reprezenta România la cea mai importantă competiție a cântecului european a lăast o primă impresie bună la Lisabona.

Pe scenă au urcat manechinele alături de Cristina Caramarcu și colegii ei de trupă. Zeci de manechine și de oameni cu măști au umplut scena de la Altice Arena din capitala Portugaliei.

Cristina Caramarcu și colegii ei au făcut impresie bună la Lisabona, deja!

Cei de la Wiwibloggs au comentat pozitiv repetiția reprezentanților României. Aceștia susțin că repetiția a fost una memorabilă, iar zecile de manechine care au urcat pe scenă fac tot show-ul.

Criticii Eurovision au remarcat și vocea extrem de puternică a solistei. Povestea melodiei este transpusă pe scenă într-un mare fel. Oricine poate reveni la viață și poate spera la ceva bun, mesajul fiind acela de a nu ne pierde niciodată speranța.

„M-am simțit foarte confortabil la repetiții. Mă bucur că am reușit să mă mișc în rochia mea. Am avut ceva emoții ce-i drept.

Mă simt bine aici la Lisabona”, a declarat Cristina în conferința de presă care a avut loc imediat după repetiție.

La conferință, Cristina le-a cântat jurnaliștilor prezenți uimindu-i cu vocea ei puternică.

„Avem mulți prieteni în Ungaria. Faptul că noi și Ungaria avem piese rock anul acesta e important. Putem rupe barierele și granița dintre cele două țări”, a spus Alex de la The Humans în conferință.

Citește continuarea pe Revista TEO!

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top