De-a lungul anilor, atât în timpul comunismului cât și după 1989, au circulat o serie de legende despre Elena Ceaușescu.
Soția fostului dictator român, Nicolae, credea în Dumnezeu, deși doctrina partidului comunist interzicea orice fel de practică religioasă.
Românii se rugau pe ascuns în biserici, iar preoții erau persecutați pentru propovăduirile lor.
Colonelul în rezervă Adrian Eugen Cristea a dezvăluit ce au găsit anchetatorii în poșeta Elenei Ceaușescu imediat după execuție.
”S-a găsit o iconiță, dar în timpul acela nu i-am dat atenție, întrucât eram prins cu alte treburi””, amintește colonelul în rezervă în cartea ”A fi sau a avea”, conform evz.ro.
Soții Nicolae și Elena Ceaușescu au fost judecați pentru subminarea puterii de stat și pentru genocid. Aceștia au fost acuzați de organizarea unor acțiuni armate împotriva propriului popor.
CITEȘTE ȘI: Ce s-a întâmplat cu femeia pe care Elena Ceaușescu o ura profund. Ce a ajuns să facă acum FOTO
CITEȘTE ȘI: Ginerele lui Ceaușescu, spitalizat după ce a fost atacat! Cine sunt agresorii
Cei doi au încercat să fugă de judecată, însă au fost prinși și executați într-un timp record.
Aceste acuzaţii formulate de completul de judecată al Tribunalului Extraordinar Militar au fost încadrate în categoria crimelor grave săvârşite împotriva poporului român.
Sentința a fost dată pe 25 decembrie 1989, în jurul orei 14:45. Soții Ceaușescu au fost împușcați în ziua de Crăciun, în incinta garnizoanei din Târgoviște.
Acest site foloseste cookies.
Read More
Vezi comentarii
Au fost asasinati... Nu au fost judecati ca ala nu a fost tribunal. O mana de jigodii au organizat prinderea si asasinarea singurului sef de stat care a reusit sa achite datoria tarii..sa ofere locuri de munca si locuinte. Singurul sef de stat care a tinut puterea LEULUI la cel mai inalt prag. Dumnezeu sa-i ierte pe sotii Ceausescu si se la dea ceea ce merita celor ce au distrus tara.
cei care i-au executat pe CEAUSESTI ,la fel si-ar merita soarta ...zic, in timpul COMUNISMULUI sa-u construit in toate domeniile ... fabrici -uzine -minerit-extractii- agriculturä consructii - transporturi - pe ape pe uscat ETC ´´...ceea ce ´´ DEMOCRATII FALSI´´ au distrus ., acum TOATE SUNT RUGINITE SI PE BUTUCI ...rusine si blestem ,sä aveti kknarilor ,sä ucizi -sä faci crimä , cu un asemenea ,,compet de judecatä ,, hah in afara legii UCIGASILOR ´´asa ceva NU SA MAI POMENIT IN SFINTA SÄRBÄTOARE .. ´si nici unde in lume , si vä credeti MARI DEMOCRATI bolsevicilor.. nici pämintul nu o sä vä rabde izmänarilor , mars la DRQ SA VA F´´´TÄ ...
Ati gresit nu trbuia sa-l omorati neati mintit ca la arat de plug .
CÂND VOR FI OARE JUDECAȚI CEI CARE AU PERMIS DISTRUGEREA ACESTEI ȚĂRI, PLECAREA MILIOANELOR DE OAMENI DIN ȚARĂ ?
Nu stiu nici un stat in care in zile de sarbatoare sa se faca executii.