Ce au spus Carmen Dan și Speranța Cliseru în Comisia de Apărare

25.09.2018
Ce au spus Carmen Dan și Speranța Cliseru în Comisia de Apărare

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, susţine că preşedintele Klaus Iohannis s-a antepronunţat în ceea ce priveşte faptul că Jandarmeria a acţionat violent la mitingul din 10 august.

„Consider că preşedintele României s-a antepronunţat, pentru că toată lumea îşi aminteşte ieşirea publică, imediat după evenimentele din 10 august, în care s-a pronunţat foarte clar în sensul constatării publice că Jandarmeria a acţionat violent. Ulterior, i-a cerut procurorului general să se sesizeze şi cred că (…)

Parchetul General nu este în coordonarea Administraţiei Prezidenţiale. Bineînţeles că procurorul general avea competenţa să se sesizeze şi fără să îi solicite preşedintele României lucrul acesta”, a declarat Carmen Dan, marţi, în Comisia de apărare din Senat.

Ministrul a reafirmat că poziţia Parchetului General face mai degrabă „să se nască întrebări decât să clarifice lucruri”.

„Cred că am argumentat punctul meu de vedere, pentru că, sincer, citind comunicatul Parchetului General de ieri cred că mai degrabă se nasc întrebări decât să se clarifice lucruri, aspecte, uitându-ne la toată presiunea care a fost în ultimele zile, presiunea publică pe şefii Jandarmeriei şi pe secretarul de stat care răspunde de instituţiile prefectului.

Deocamdată luând în calcul inclusiv faptul că aceştia şi-au aflat calitatea din media şi nu aşa cum ar fi fost normal comunicată de către Parchetul General. Tot ce pot să spun este că am încredere că într-un stat de drept justiţia va funcţiona şi că, până la urmă, adevărul va ieşi la lumină şi că în instanţa de judecată se va face dreptate.

Am încredere că judecătorii vor face lucrul acesta, fără a se înţelege că pun o umbră de îndoială asupra activităţii procurorilor. Am încredere că actul de justiţie se va înfăptui şi că, până la urmă, adevărul se va alege ca apa de ulei”, a afirmat Carmen Dan.

Citește și: Verdictul procurorilor militari: Jandarmeria a încălcat legea la protestul din 10 august

Ce le-a spus Speranța Clișeru senatorilor

Prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, a declarat marţi, la audierile din Comisia pentru apărare de la Senat, că nu a participat „niciodată la niciun fel de jocuri politice”.

„Eu nu am semnat un ordin (ordinul de evacuare a manifestanţilor din Piaţa Victoriei, la mitingul de pe 10 august – n.r.). Eu am aprobat un ordin dat de Jandarmerie.

Am răspuns solicitării de a semna, nu a încercat cineva să mă convingă. Nu am participat şi nu voi participa niciodată la niciun fel de jocuri politice”, a precizat Speranţa Cliseru.

Potrivit prefectului, Jandarmeria acţionează în baza legii acestei instituţii şi a acţionat în conformitate cu prevederile ei.

„Jandarmeria acţionează în baza legii dumnealor şi au acţionat conform prevederilor ei. Coordonatorul acţiunii a fost domnul Cazan (şeful Jandarmeriei Bucureşti, maiorul Laurenţiu Cazan – n.r.).

Restabilirea ordinii publice şi intervenţia în forţă sunt legate de aceeaşi activitate, nu pot fi separate. Solicitarea pentru aprobarea ordinului de intervenţie a fost făcută de cel care avea misiunea să asigure menţinerea ordinii publice în Piaţa Victoriei”, a afirmat Cliseru.

Prefectul Capitalei a mai spus că nu cunoaşte motivul pentru care nu a fost invitată la şedinţele operative ale Jandarmeriei, în data de 10 august.

„Eu am convocat organele responsabile de două ori, aceste structuri, ne-am întâlnit, am luat toate măsurile şi am făcut absolut tot ceea ce trebuia să fac în calitate de prefect.

Faptul că nu am fost invitată la şedinţele operative de organizare trebuie să îi întrebaţi pe cei care vin în faţa dumneavoastră. Vă asigur că, în calitate de prefect, cunosc foarte bine legea şi o aplic în litera şi spiritul ei”, a subliniat Speranţa Cliseru.

În altă ordine de idei, prefectul Capitalei le-a spus membrilor Comisiei pentru apărare din Senat că nu a existat niciun organizator care să îşi asume mitingul de pe 10 august și a făcut apel la schimbarea legii privind adunările publice.