Știri

Ce spun Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu după avertismentul lui Timmermans

Liderii coaliției de guvernământ PSD-ALDE, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, au reacționat după avertismentul prim-vicepreședintelui CE Frans Timmermans, din comisia LIBE.

„Trebuie să recunosc că sunt destul de dezamăgit de această atitudine pentru că nu mi-am imaginat niciodată că o ţară intrată în Uniunea Europeană va fi ameninţată în felul acesta, atât de brutal.

Aceasta de fapt nu a fost o dezbatere, a fost o listă de luări de poziţii stabilite dinainte, o condamnare deja, înainte de a se studia probele, ca să spun aşa, că am experienţa asta nefericită”, a declarat Liviu Dragnea la Antena 3.

Preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a apreciat luni seara că ar trebui să se pună capăt Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) în cazul României, având în vedere că acesta a reprezentat o anexă a clauzei de salvgardare care a expirat la 1 ianuarie 2010.

„MCV a fost o anexă a clauzei de salvgardare inclusă în Tratatul de aderare a României la UE. Acest mecanism a avut rolul de a oferi eficienţă acelei clauze şi totodată să se evite activarea.

Dar clauza a expirat la 1 ianuarie 2010. Dacă discutăm strict juridic, din acel moment MCV nu mai are nicio bază legală în dreptul UE, dar văd că în continuare se vorbeşte despre MCV.

Eu cred că ar trebui să se pună capăt acestui mecanism, pentru că din păcate MCV nu a vorbit niciodată până acum despre abuzuri, despre încălcările drepturilor fundamentale ale cetăţenilor români şi despre ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în câmpul tactic, aşa cum spunea domnul Dumbravă”, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, pentru Antena 3.

Dragnea acuză Bruxelles-ul că nu vrea să coopereze

Declaraţiile au fost făcute în contextul în care luni s-a desfăşurat o şedinţă extraordinară a Comisiei LIBE a Parlamentului European, în cadrul căreia a avut loc un schimb de opinii cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, referitor la situaţia din România.

Dragnea a precizat că în prealabil membri ai Comisiei Europene şi europarlamentari au fost informaţi cu privire la „derapaje îngrozitoare ale statului de drept şi violări ale drepturilor omului comise în numele luptei împotriva corupţiei”, fiindu-le prezentate dovezi în acest sens.

„Nu am simţit noi nicio dorinţă de cooperare din partea Bruxelles, aşa cum trebuia să fie. Era o obligaţie din MCV, pentru a se combate aceste derapaje.

S-a atras atenţia Comisiei asupra unor inexactităţi factuale din MCV şi nu au fost corectate. Şefii serviciilor secrete care au comis abuzuri, intervenind direct în procesul judiciar, au fost decoraţi de diferite state. Magistraţii care au condamnat pe bază de informaţii sau procurori care au dus dosarele în instanţă cu probe falsificate au fost chiar decoraţi şi lăudaţi de unele state membre.

Ne întrebăm de ce au fost decoraţi? Pentru că s-au reînviat procedeele fostei poliţii politice comuniste, adică Securitatea?

Eu nu cred că cei care au vorbit în această seară ştiau exact situaţia din România, ştiau exact legile justiţiei, ştiau exact ce s-a întâmplat la protestul neautorizat din 10 august”, a spus liderul PSD.

Preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a mai declarat luni seara că nici prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, şi nici altcineva din spaţiul Uniunii Europene nu poate spune poporului român cum să voteze la referendumul privind redefinirea familiei.

Tăriceanu îndeamnă la dialog cu CE și cu Comisia de la Veneția

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, susţine că România, în pofida criticilor aduse ţării noastre în Parlamentul European, trebuie să arate că are deschidere către dialog, atât cu Comisia Europeană (CE), cât şi cu Comisia de la Veneţia.

„Nu sunt încântat de postura în care s-a aflat astăzi România. (…) Să nu ne mire că după ani de zile în care am exportat disputele politice interne la Bruxelles, ne trezim în faţa unei astfel de situaţii.

Pe de altă parte, sigur că CE nu este deloc confortabilă cu apariţia acestor protocoale care dovedesc fără putinţă de tăgadă că în România putem să discutăm despre orice în privinţa statului de drept, dar nu avem un stat de drept.

Atunci sigur că această dezbatere în care s-au folosit foarte multe generalităţi, în care am asistat la luări de poziţii care dovedesc, aşa cum spunea şi ministrul Toader, şi o lipsă de informare şi o lipsă de bună-credinţă, va pregăti dezbaterea care va avea loc miercuri, dezbatere care în mod normal ar trebui să se încheie cu o rezoluţie, care ştim că între timp a fost amânată pentru luna noiembrie. (…)

Legile de organizare a justiţiei nu au cum să afecteze lupta împotriva corupţiei, aşa cum s-a spus în această seară de către unii dintre intervenienţi. Mulţi văd că se pricep în această problemă, puţini cunosc pe fond care este conţinutul reformelor care s-au făcut în justiţie în România în această perioadă.

Chiar şi aşa, putem să arătăm, cum am arătat şi până acum, că avem deschiderea necesară la dialog, atât cu Comisia Europeană, cât şi cu Comisia de la Veneţia”, a spus Tăriceanu luni la Antena 3.

El a amintit că ministrul justiţiei, Tudorel Toader, va avea o întâlnire cu Comisia de la Veneţia în care se va discuta care sunt observaţiile Comisiei.

Citește și: Frans Timmermans, avertisment dur pentru PSD: Dacă regulile UE sunt încălcate, guvernul României ajunge în fața instanței

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More