Știri

Ce spune Tudorel Toader despre amnistie și grațiere

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat marţi că în Anul Centenarului „legiuitorul ar putea fi generos” în ceea ce priveşte amnistia și grațierea, proiectele dorite de Liviu Dragnea.

„În istoria dreptului penal au fost relativ multe acte de clemenţă referitoare la amnistie, referitoare eventual şi la graţiere.

De fiecare dată legiuitorul (…) a prevăzut condiţiile amnistiei/graţierii, dar a prevăzut şi excepţiile, că nu poţi să amnistiezi, graţiezi fapte grave, contra persoanei, faptele de violenţă domestică, sunt valori care trebuie protejate în orice contest socio-economic şi nu s-au bucurat de clemenţa legiuitorului.

Acum, sigur, că suntem în Anul Centenar, legiuitorul ar putea fi generos din această perspectivă”, a spus Toader într-o emisiune la Antena 3.

El a afirmat că în Parlament există un proiect de lege privind amnistia şi graţierea, însă la Ministerul Justiţiei nu există un astfel de proiect de act normativ.

„Există în Parlament de anul trecut un proiect de lege privind amnistia şi graţierea. Este vorba de o voinţă politică, este vorba de o decizie juridică, este vorba de o politică penală pe care legiuitorul are deplină competenţă constituţională să o promoveze.

Eu nu mă substitui şi nu pot să mă substitui legiuitorului.

Vom vedea dacă aceasta este calea de urmat. La Ministerul Justiţiei nu există nici în discuţie, în dezbatere, în elaborare, în avizare un proiect de act normativ referitor la amnistie şi graţiere”, a precizat Toader.

Ce spune Tudorel Toader despre protocoalele dintre SRI și Parchete

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat marţi că la Camera Deputaţilor există un proiect de lege care analizează Ordonanţa 6/2016, care a permis existenţa protocoalelor şi a echipelor mixte între SRI şi Parchete.

„În Parlament se află o lege de aprobare a Ordonanţei 6/2016, ordonanţă care a permis constituirea acestor echipe mixte, încheierea acestor protocoale.

O ordonanţă care a fost iniţiată pe 9 martie 2016, a primit avizul de la SRI, a primit avizul de la CSAT (…), aşa scrie în Monitorul Oficial (…), pe 10 a fost avizată, s-a trimis tot pe 10 la CSM s-o avizeze iar pe 24 martie 2016 a primit şi avizul favorabil de la CSM.

În Camera Deputaţilor este un proiect de lege, într-un stadiu avansat, am înţeles, care analizează Ordonanţa 6, care a permis aceste echipe mixte şi aceste protocoale”, a spus Toader într-o emisiune la Antena 3.

El a afirmat că în cazul în care Ordonanţa 6, emisă în timpul guvernării Cioloş, va fi respinsă, este important de văzut ce se va întâmpla cu efectele juridice produse de aceasta.

„Am înţeles şi din spaţiul public că este foarte posibil ca ordonanţa să fie respinsă, şi atunci, dacă respingi ordonanţa, este oarecum echivalentul unei modificări substanţiale printr-o altă ordonanţă de urgenţă. 

Ce va fi important acolo, ca legiuitorul să stabilească ce se întâmplă cu efectele juridice pe care ordonanţa le-a produs de la momentul 11 martie 2016 până la respingerea prin lege. Le anulează sau le lasă în continuare?”, a spus Toader.

El a precizat că dacă ordonanţa cade prin noua lege, legea trebuie promulgată de preşedinte, publicată în Monitorul Oficial şi produce efecte la trei zile de la publicare dacă în cuprinsul ei nu se prevede o durată mai mare.

Citește și: Liviu Dragnea vrea amnistie și remaniere guvernamentală

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More