Știri
Ce urmează după referendumul pentru familie. Anunțul lui Liviu Dragnea
Preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a anunţat că va vota „da” la referendum, în conformitate cu educaţia sa ortodoxă, dar şi că, după consultarea populară, se va discuta despre proiectul legii parteneriatului civil.
„Merg la referendum. Educaţia mea ortodoxă, educaţia mea de copil crescut la ţară, înconjurat de familia tradiţională, mă face să spun ‘da’ cu toată hotărârea la acest referendum, pentru că aşa văd eu societatea românească, aşa văd eu tradiţiile noastre, aşa văd eu continuitatea acestui popor.
Este un referendum care nu este al PSD, nu este al Guvernului, nu este al Parlamentului, este o iniţiativă a 3,2 milioane de români şi suntem obligaţi să ţinem cont de ea şi cred că este cea mai democratică modalitate prin care se poate da răspuns la această întrebare: dacă în România familia să se bazeze pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie sau dacă să se bazeze pe căsătoria dintre doi bărbaţi sau două femei?”, a precizat el, pentru România Tv.
Liderul PSD a reamintit că a cerut unor colegi din partid să înceapă discuţiile cu asociaţiile din domeniu în vederea realizării legii parteneriatului civil.
„Proiectul este deja gata, au avut mai multe întâlniri, au discutat, urmând ca după acest referendum să se discute despre acest tip de parteneriat civil care mie mi se pare firesc, dar nu căsătorie”, a declarat el.
Dragnea a subliniat că el, personal, şi PSD nu au „absolut nimic” împotriva minorităţilor sexuale, adăugând totodată că modificarea Constituţiei „nu aduce niciun dezavantaj pentru familiile monoparentale”.
„Totuşi cred că un copil trebuie – dacă este adoptat, dacă este părăsit de părinţi – să fie adoptat totuşi de un bărbat şi o femeie, adică să simtă şi căldura maternă”, a precizat el.
Dragnea a mai declarat că prim-ministrului Viorica Dăncilă şi preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, cu ocazia vizitei la Bruxelles, le-au fost adresate întrebări legate de referendum.
Dragnea: PSD desfășoară o campanie de informare corectă a populației
Liderul PSD a menţionat că, în decursul acestui an, oficiali europeni şi miniştri din guvernele altor ţări i-au cerut să nu se organizeze referendumul pentru redefinirea familiei tradiţionale.
„Le-am spus, în primul rând, că iniţiativa a peste trei milioane de cetăţeni nu poate fi trecută sub tăcere, nu poate fi neluată în seamă, iar, pe de altă parte, le-am spus care este convingerea mea.
Nu pot să trec peste convingerea mea. Nu sunt împotriva nimănui, cred că este un referendum pozitiv, care urmăreşte să dea un răspuns la o întrebare, după părerea mea, foarte importantă.
Pentru că am vorbit cu mulţi oameni în ultimele luni despre acest subiect. Este vorba de temerea multora că în România pot apărea evoluţii care au apărut în alte ţări şi care îi sperie. Adică ţări în care s-a legalizat, spre exemplu, căsătoria între un om şi un animal”, a spus el.
Întrebat ce le răspunde celor care aduc drept argument situaţia unor copii care fac parte din familii tradiţionale, dar sunt abuzaţi, Dragnea a declarat: „Indiferent cum pot fi unii părinţi, copilul se naşte tot dintr-un bărbat şi o femeie”.
El a menţionat că PSD desfăşoară o campanie de informare corectă a populaţiei pentru a înţelege care este scopul referendumului şi care sunt implicaţiile votului.
„Le-am spus tuturor colegilor mei: ‘Cei care credeţi în acest demers, trebuie să o faceţi din conştiinţă. Nu cu ideea de câştig electoral, nu cu ideea de a confisca această acţiune. Doar cei care cred acest lucru să o facă, pentru că atunci o fac din conştiinţă'”, a spus el.
Citește și: CCR, lovitură pentru CpF: Cuplurile homosexuale intră în sfera noțiunii de „viață de familie”
Mary
8 octombrie 2018 at 19:54
Nu exista nici o tara in care sa se legalizeze căsătoria dintre un om si un animal.
Dragnea incearca sa bage idei absurde in capul celor usor de manipulat.
Exista cazuri in care, ca pedeapsa pt zoofilie, cel prins a fost obligat sa se casatoreasca cu capra respectiva pt ca in cultura Sudaneza poti avea relatii sexuale doar daca esti casatorit. Deci ca pedeapsa.
Si a mai fost un caz in care s-a impus căsătoria de catre stat si apoi uciderea omului si a vacii respective. Las-o mai usor, Dragnea cu minciunile astea ca nu sunt atat de prosti romanii incat sa iti creada bazaconiile.
Aceste nebunii s-au intamplat in tari radicaliste religioase…
Si daca un copil este adoptat de doua femei, tot nu are caldura materna? Dragnea e la fel de incuiat si habar nu are ce vorbeste ca vaca bunicii mele… imi cer scuze vacii pt comparatie.