Știri
Ce vrăji se fac astăzi, de Sfântul Andrei. De ce trebuie să te ferești
Sfântul Andrei este o divinitate geto-dacă, pe care creștinii au asociat-o cu Sfântul Apostol Andrei cel dintâi chemat, ocrotitorul României? Santandrei a preluat numele și dată de celebrare a Apostulului lui Iisus (30 noiembrie).
Apostolul Andrei a predicat pe pământurile Daciei, iar faptul că a înlocuit o divinitate precestina, personificare a lupului, arată importantă pe care a avut-o Sfântul Apostol Andrei pe pământurile noastre. În trecut, noaptea de Santaandrei (29-30 noiembrie), tinerii țineau petreceri asemănătoare Revelionului din zilele noastre.
Pentru a fi feriți de acțiunea moroilor și strigoilor, tinerii ungeau cu usturoi ferestrele casei unde urmă să aibă loc petrecerea. Fetele aduceau câte trei capatani de usturoi, le puneau laolaltă pentru a fi păzite de o bătrână la lumina lumanarii.
Vrăji de dragoste de Sfântul Andrei
După petrecere, tinerii ieșeau în curtea casei și un flăcău juca usturoiul în mijlocul horei.
Apoi se împărțea usturoiul și fiecare se întorcea la casă lui. Usturoiul se folosea că leac pentru boli sau pentru prinderea farmecelor și descântecelor. Peste an, acel usturoi era ținut la icoane.
Fetele sadeau un cățel din usturoiul păzit în noaptea petrecerii într-un cocoloș de aluat. După cum incoltea grâul în aluat se făceau previziuni matrimoniale. Alte fete făceau „turtuca de Andrei”, o turtă subțire de grâu, foarte sărată, coaptă pe plită. O mâncau înainte de culcare, iar băiatul care venea în vis să-i aducă apă urmă să o ceară de nevasta anul următor.
Citește și Horoscop lunar Minerva decembrie 2017 – INTEGRAL
Luna decembrie va fi plină de surprize pentru multe semne zodiacale. Citește mai jos horoscopul Minervei pentru fiecare zodie.
BERBEC – În decembrie, nativii vor fi concentrați mai mult pe cariera lor decât pe viața sentimentală. Este începutul unei perioade de succes, care va dura până la jumătatea lui ianuarie! Iar oamenii vor fi mai atrași de ei, dar ar putea să se apropie de Berbeci mai degrabă pentru bani sau succes.
TAUR – În ansamblu, cariera lor se îndreaptă spre noi începuturi. Sunt destul de concentrați pe realizarea obiectivelor pe care le au și acest lucru va continua pentru ei până anul viitor. Se pare că Universul vrea ca ei să se bucure de libertate, de succes și de parteneriate sociale.
GEMENI – Pentru aceşti nativi, este un moment oportun pentru evoluție socială și dragoste! Multe planete s-au mutat în jumătatea superioară a temei natale, trecând în Casa a 7-a. Încă de la 1 decembrie, Venus intră Casa a 7-a a parteneriatelor de orice fel, casă în care lui Venus îi place să fie! E o casă care reprezintă armonia, frumusețea și toate relațiile în viață. Ca orice Gemeni, şi aceşti nativi sunt deschişi şi atrași natural către ceilalți.
RAC – La 1 decembrie, Venus intră în a 6-a casă a rutinei zilnice și a responsabilităților profesionale. Este o poziție bună, iar nativii Rac vor putea găsi frumusețea și creativitatea sarcinilor simple, aproape banale aș spune.