Connect with us
Cea mai puternică rugăciune de Sfântul Dumitru! A făcut multe minuni

Știri

Cea mai puternică rugăciune de Sfântul Dumitru! A făcut multe minuni

Cea mai puternică rugăciune de Sfântul Dumitru se rostește astăzi, 26 octombrie, cu multă evlavie, fiind extrem de folositoare celor care sr află în necazuri și suferințe. Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir este unul dintre cei mai mari sfinți prăznuiți de poporul român. Acesta și-a dat viața pentru credința în Dumnezeu și după trecerea în neființă a înfăptuit o mulâime de minuni pentru cei care se roagă cu nădejde spre el.

Cine a fost sfântul Dumitru

Sfântul Dumitru Izvorâtorul de Mir a trăit în vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305),  în provincia Iliricum, și a fost el însuși ofițer al Imperiului Roman. Părinții lui erau de neam foarte înalt, tatăl lui fiind guvernatorul Tesalonicului la acea vreme. Părinții săi s-au rugat enorm să primească un fiu, așa că atunci când Dimitrie s-a născut, el a fost botezat în mare taină.

După moartea tatălui său Dimitrie a fost făcut guvernator al Tesalonicului, da a primit și o misiune cruntă de la împăratul Maximian, aceea de a curăța teritoriul de creștini. Sfântul a încălcat această poruncă, iar când împăratul a aflat l-a închis într-o temniță, după care l-a executat.

Creştinii au luat în noaptea următoare trupul Sfântului Mucenic şi l-au îngropat, iar deasupra mormântului au zidit o bisericuţă în care se săvârşeau multe minuni.

Rugăciune de Sfântul Dumitru, folositoare celor care se află în necaz

„Sfinte Dumitru, tu ai fost ales de Dumnezeu şi hărăzit să ocupi funcţia de proconsul, în timpul crudului persecutor al creştinismului, Maximilian; lucrul acesta ţi-a îngăduit să poţi veşti cu mai multă uşurinţă şi autoritate cuvântul mântuitor al sfintei Evanghelii.

Tu nu te-ai lăsat impresionat nici de promisiunile tiranului, nici de ameninţările lui, ci ai renunţat la orice demnitate lumească pentru a câştigă fericirea veşnică.

Împărţind toate bunurile tale celor săraci ai mers la închisoare cântând cel mai frumos imn de biruinţă al creştinilor: ‘Aleluia.’ Străpuns de sulitele ucigaşilor te-ai asemănat cu Mântuitorul tău răstignit pe cruce.

Te rog mijloceşte-mi şi mie harul să gust măcar în parte fericirea pe care o da trăirea sinceră a credinţei. Binecuvântează-mă şi pe mine, că să mă pot împotrivi greutăţilor pe care le întâlnesc în strădania de a-mi apară credinţă. Bunul Dumnezeu a răsplătit cucernicia şi dragostea cu care ai îndurat toate suferinţele săvârşind nenumărate minuni cu moaştele tale, care atunci când au fost găsite emanau un parfum plăcut mirositor.

Da-mi şi mie harul să fiu în viaţă o plăcută mireasma a lui Cristos în mijlocul lumii stricate şi să duc pe cât mai mulţi pe drumul mântuirii prin pildă şi rugăciunea mea. Amin”.

 

Cristina Bosioc - Redactor șef adjunct la HUFF.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top