Cele mai mari rivalități din fotbalul românesc
În ciuda faptului că nu avem un campionat de fotbal care să concureze cu cele mai importante cinci ligi europene, campionatul de fotbal din România are un farmec aparte. Avem echipe de tradiție, dar și multe rivalități, așa că fiecare partidă în parte ne poate oferi spectacol și încrâncenare.
De-a lungul timpului au fost dezvoltate diverse rivalități care au împărțit fanii fotbalului în mai multe tabere, așa că în rândurile imediat următoare îți vom spune care sunt cele mai mari rivalități ale fotbalului din România.
Vrei să le descoperi? Continuă să citești articolul nostru!
Nu există meci de fotbal mai spectaculos decât cel dintre Dinamo București și Steaua, cunoscut cu numele de „Eternul Derby”.
Chiar dacă între timp rivalitatea a fost preluată de către FCSB, meciul dintre Dinamo și FCSB umple stadioane și totodată înregistrează audiențe record.
Sunt cele mai titrate echipe de fotbal din România, având o mulțime de trofee câștigate de-a lungul timpului, dar și galerii deja cunoscute pentru înfocarea cu care participă la meciuri.
Nu există derby disputat între aceste două echipe fără coregrafii spectaculoase și fără o atmosferă care depășește toate așteptările. Prin urmare, nu există rivalitate mai mare decât cea dintre aceste două mari echipe de fotbal!
Între echipele bucureștene va exista mereu o rivalitate aparte, iar ori de câte ori are loc un meci disputat între echipele din capitala României, acesta reprezintă evenimentul principal al Bucureștiului.
Un alt derby istoric precum și o rivalitate aparte există între Rapid și Steaua. La rândul lor, fanii rapidiști fac totul pentru echipa lor de suflet, iar puține sunt partidele la care există locuri goale în tribune.
Au un devotament ce nu poate fi contestat, așa că orice meci jucat între aceste două echipe oferă un adevărat spectacol nu doar pe teren, ci mai ales în tribune. La astfel de partide, mulți pariori aleg să își deschidă conturi la case de pariuri online pentru a miza pe acest derby al capitalei.
Desigur că există o rivalitate pe cinste inclusiv între Dinamo și Rapid, această rivalitate luând naștere în mod special între anii `90 și 2000, atunci când aceste două echipe luptau cot la cot pentru a obține un nou titlu de campioană.
Există o atmosferă specială atunci când aceste două echipe se întâlnesc, dar totodată tensiunea este și ea pe măsură. Așa se explică faptul că la astfel de meciuri forțele de ordine nu lipsesc!
Nu trebuie să uităm de așa numitul „derby al Ardealului”, și anume de rivalitatea dintre U Cluj și CFR Cluj.
Observăm așadar că există rivalități nu doar în București, ci și la echipele din afara capitalei.
U Cluj este echipa tradițională a Clujului, având o istorie foarte bogată în fotbalul românesc, însă CFR este echipa care a obținut performanțe remarcabile în ultimii ani.
Există o rivalitate istorică între aceste două echipe, iar derby-ul Clujului reușește să împartă acest oraș în două ori de câte ori are loc.
Cluburile bucureștene poartă rivalități inclusiv cu echipele din provincie, iar derby-ul dintre Universitatea Craiova și Dinamo București reprezintă poate cel mai potrivit exemplu în acest sens.
Rivalitatea a luat naștere în perioada anilor `80, atunci când Universitatea Craiova avea o echipă foarte puternică, reușind astfel să obțină realizări notabile atât în campionatul intern, cât și în cupele europene.
Rivalitatea dintre aceste două echipe ne oferă și astăzi partide care mai de care mai spectaculoase, așa că ori de câte ori aceste două echipe se întâlnesc, pe stadioane atmosfera este pur și simplu incendiară.
De altfel, încrâncenarea se simte inclusiv în teren, așa că nu te poți plictisi urmărind un astfel de derby.
Fotbalul românesc ne oferă, așadar, rivalități care mai de care mai crâncene și mai intense, datorită cărora meciurile dintre echipele rivale devin derby-uri pe care nici un iubitor de fotbal nu trebuie să le rateze. Desigur, lista poate continua la nesfârșit, existând încă multe alte exemple de rivalități istorice, însă va sosi și timpul lor la un moment dat, cel mai probabil într-un alt articol!