Știri

Cererea de revocare a lui Augustin Lazăr, trimisă președintelui de Tudorel Toader

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că joi îi va trimite preşedintelui Klaus Iohannis cererea oficială de revocare a procurorului general, Augustin Lazăr, dar şi propunerile de numire în cinci funcţii de conducere din cadrul structurilor Parchetului General, pe care şeful statului le-a respins anterior pe motiv de nelegalitate.

„Astăzi voi trimite la preşedintele republicii solicitarea de revocare din funcţie a procurorului general al României. Au trecut aproape două luni de zile. Dumneavoastră cunoaşteţi procedurile care s-au derulat până în prezent.

Ştiţi că procurorul general trage de timp, nu e un secret pentru nimeni. Personal chiar poate fi înţeles, dar ca procuror general este imposibil de înţeles, pentru că s-a adresat Curţii de Apel, la contencios administrativ, din Alba Iulia ca persoană fizică, la dânsul acasă, dar eu am evaluat nu persoana fizică, ci procurorul general. (…)

M-am referit la deficienţele manageriale de care domnia sa a dat dovadă„, a explicat Toader, într-o conferinţă la sediul Ministerului Justiţiei.

El a amintit că procurorul general a cerut, prin acţiunea înaintată la Alba Iulia, să se trimită solicitarea la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, care să decidă dacă ministrul poate evalua procurorul general, cerere care a fost respinsă.

„Instanţa a declinat competenţa la Curtea de Apel, care a declinat înapoi la Alba Iulia şi a apărut acel conflict negativ de competenţă, dar regulator de competenţă este instanţa superioară – Înalta Curte, care va decide, (…) va motiva, va trimite dosarul şi vom intra probabil în ianuarie-februarie”, a spus Tudorel Toader.

Ce spune Tudorel Toader despre revocarea lui Lazăr

În opinia sa, această acţiune nu reprezintă decât „tragere de timp”, fără a avea legătură cu fondul cauzei.

„Consider că această manieră de tragere de timp neavând legătură cu fondul cauzei, cu raportul de evaluare şi procedura de revocare, astăzi voi trimite preşedintelui demersul oficial de revocare din funcţie, bazându-mă pe trei componente – raportul de evaluare în baza legii, articolul 132 din Constituţie, Decizia Curţii Constituţionale nr. 358.

Tot astăzi voi trimite la preşedinte, voi reveni practic cu solicitarea oficială de numire a celor cinci procurori cu funcţii de conducere pe care preşedintele i-a refuzat, spunând că propunerea făcută de ministrul Justiţiei are aspecte de nelegalitate şi anume că dosarele candidaţilor nu conţin acea adeverinţă de la CNSAS”, a afirmat Toader.

El a adăugat că există candidaţi de rang înalt în funcţie pe care preşedintele nu i-a întrebat despre verificările anterioare ale CNSAS.

„Recent, procurorul-şef de la DIICOT a fost numit cu toată procedura, dar nu l-a întrebat nimeni dacă în dosar există sau nu verificarea CNSAS-ului. Deci, acelaşi decident nu poate folosi dubla măsură, acest dublu standard”, a menţionat ministrul Justiţiei.

Citește și: Tudorel Toader, mesaj pentru președinta ÎCCJ, în a doua zi de Crăciun: ”Să nu ne spună că își dă demisia de onoare”

Vezi comentarii

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More