Connect with us

Știri

Cine este Eugen Stan, polițistul pedofil din Drumul Taberei

Eugen Stan este numele pedofilului care a îngrozit România. Bărbatul are 45 de ani și lucreză de circa 10 ani ca polițist la Rutieră.

Individul a fost identificat după ce în presă au apărut imagini cu el agresând în lift doi copii, un băiețel de 9 ani și pe sora sa, în vârstă de 5 ani. Incidentul s-a petrecut într-un lift al unul bloc din cartierul bucureștean Drumul Taberei.

Căutările au durat aproximativ trei zile, iar bărbatul a fost recunoscut, în cele din urmă de unii dintre colegii săi.

El a fost identificat de oamenii legii de duminică, ulterior lăsat sub supraveghere în libertate 24 de ore pentru a fi prins în flagrant, în timp ce acționa. El nu a mai acționat, însă, în acest timp.

Luni, 8 ianuarie, acesta a fost dus la audieri, fiind ulterior reținut și arestat preventiv pentru 30 de zile. În perioada următoare, au început să apară tot mai multe detalii revoltătoare despre faptele acestuia.

Procurorii spun că acesta este responsabil de comiterea unor alte abuzuri sexuale asupra minorelor săvârșite în 2009 și 2012. Mai mult decât atât, el ar mai fi suspectat în alte 15 cazuri.

Acesta ar fi avut probleme comportamentale de mai multă vreme, fiind poreclit de unii colegi „Violatorul”, după un incident petrecut în urmă cu câțiva ani.

Atunci, acesta ar fi intrat în casă peste o femeie, cu intenții nu tocmai onorabile și s-a luat la bătaie cu soțul acesteia.

Eugen Stan a trecut de ultimul test psihologic în 2016. Cu brio! De fiecare dată, a avut calificative bune şi foarte bune.

Vecinii din Măgurele, locul unde el stătea, susțin că acesta ar fi avut un comportament agresiv. Aceștia le-au spus jurnaliștilor de la Evenimentul Zilei că ar fi fost violent cu fosta nevastă, cu care are o fată de 22 de ani și încă un copil.

Femeia a spus că nu știa despre deviațiile sexuale ale fostului său soț.

El trăia în prezent în concubinaj cu o altă femeie, dar și aceasta a spus că nu a știut despre apucăturile partenerului său.

Cine l-ar fi protejat pe Eugen Stan și cum a ajuns acesta în sistem

Unele surse din sistem au declarat că Eugen Stan era şoferul comisarului Rene Emanuel Vornicu, şeful Serviciului Supraveghere Rutieră, din cadrul BPR. Acesta l-ar fi protejat pe individ, iar din această cauză faptele sale ar fi fost ascunse atâta vreme.

După izbucnirea acestui scandal,  comisarul şef de poliţie Vornicu Emanuel Rene, sef Serviciu Supraveghere Rutieră Sectoarele 1,2,6 din cadrul Brigăzii Rutiere, până la clarificarea acestor acuzații.

Eugen Stan intrat în Sistem în 1990. El a lucrat, pe rând, ca agent de Poliție Comunitară, apoi ca jandarm, iar, din jurul anului 2010, este polițist rutier, cu un salariu de 3.500 de lei pe lună.

Surse din Parchet au dezvăluit că Eugen Stan era obsedat de sex şi că obişnuia să folosească de foarte multe ori un limbaj explicit. De asemenea, anchetatorii au constatat că poliţistul pedofil frecventa site-uri pentru adulţi.

Eugen Stan a trecut, însă. de ultimul test psihologic în 2016. Cu brio! De fiecare dată, a avut calificative bune şi foarte bune.

Carmen Dan, ministrul de Interne, a solicitat demiterea lui Bogdan Despescu, șeful Poliției după acest caz. Premierul Mihai Tudose a refuzat să-l demită și i-a cerut acestuia un raport după cele petrecute.

Dosarul polițistului pedofil a fost preluat miercuri, 10 ianuarie, de Parchetul General.

Citește și: Detaliul neștiut despre pedofilul Eugen Stan. Cine este fratele acestuia și ce ar fi făcut

Citește și: DECIZIA de ultimă oră a magistraților în cazul polițistului pedofil. Ce se întâmplă cu Eugen Stan

Citește și: Cine este șeful din M.A.I care l-a ținut în brațe pe polițistul acuzat de pedofilie. Primele măsuri în Poliţie

Citește și: Agentul pedofil de la Brigada Rutieră a recunoscut TOTUL. Ce au găsit polițiștii în calculatorul agresorului

Citește și: Fosta soție a polițistului pedofil, primele declarații despre acesta: “El și-a găsit…”

Citește și: Naşa fetiţei agresate de poliţistul pedofil: “L-au lăsat să-şi facă …”

Citește și: Un lider de sindicat a dezvăluit cum a ajuns pedofilul Eugen Stan în poliție. Ce a făcut bărbatul după comiterea faptelor

Citește și: Pedofilul din Capitală, agent de Poliție, a fost reținut. Detalii HALUCINANTE din anchetă

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top