Categorii Știri

Cine este poliţistul din Bihor care anunță pe Facebook unde este amplasat radarul: „Nu suntem Bau-Bau”

Un polițist din Oradea a devenit celebru, după ce a anunțat pe Facebook locul în care a amplasat radarul. Sebastian Drimbe este o prezență obișnuită pe grupurile de discuții de pe rețelele de socializare și crede că șoferii ar trebuie să nu îi mai perceapă pe polițiștii din trafic ca fiind niște „dușmani”.

„Echipaj pe Şoseaua Borşului lângă Peugeot. Ora 13.05” este mesajul însoțit de un selfie pe care Sebastian Drimbe l-a publicat pe grupul de Facebook Radare Oradea. Subofițerul din Oradea are 34 de ani și este tatăl a doi copii. Sebastian Drimbe este de peste 10 ani polițist, meserie pe care și-a dorit-o încă din copilărie.

„M-a atras uniforma şi ideea de a ajuta oamenii. Poate suna sforăitor, dar acestea sunt motivele”, a declarat polițistul Sebastian Drimbe, conform ebihoreanul.

Acesta este agent de ordine publică cu atribuţii şi în trafic și a lucrat întâi la Poliţia Ştei, iar apoi câţiva ani buni la Postul din Cetariu, din 1 februarie 2018 fiind transferat mai aproape de Oradea, la Borş.

Agentul susține că cele mai multe probleme le are cu șoferii de TIR care virează peste linia dublă continuă și încearcă de multe ori să evite coloana, ocolind prin satul Borș, chiar dacă pe panou scrie că limita maximă de greutate admisă pe respectivul drum este de 5 tone, scrie ebihoreanul.ro.

Desigur, toţi au justificare, invocând tot felul de motive pentru a scăpa de amenzi. „Unul mi-a spus că se grăbea pentru că i-a murit tatăl, altul că şi-a internat la spital fetiţa de 4 ani. Suntem oameni, avem copii, probleme, înţelegem. Dar erau invenţii, le-am demonstrat şi i-am sancţionat. Ar fi trebuit să fie cinstiţi, pentru că noi nu suntem Bau-Bau”.

Acesta a mai dezvăluit că nu doar o dată șoferii au încercat să îi dea șpagă. Anul trecut, acesta a prins un orădean care consumase alcool și nu avea permis pentru tractorul neînmatriculat pe care îl conducea. Bărbatul i-a oferit agentului 1000 de lei pentru a nu-i face dosar penal.

„Omul a încercat şi nu i-a mers, ca să zic pe scurt”, spune poliţistul care şi-a anunţat colegii din Serviciul Anticorupţie, aşa încât orădeanul s-a ales cu dosar penal şi pentru dare de mită. Omul a semnat în final un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii, scăpând cu o condamnare la 1 an şi 4 luni de închisoare cu suspendare.

„Oamenii încearcă. «Domnule, hai să ne-nţelegem!», asta e vorba lor. Eu le explic frumos că ne înţelegem, nu e nicio problemă: eu le scriu procesul-verbal, iar ei merg şi plătesc amenda. Pentru că asta e legea. Nu le rupe nimeni capul, acum au 15 zile ca să plătească jumătate din minimul amenzii”.

Acest articol a fost actualizat la: 2018-11-26T12:21:37+02:00 12:21

Share
Scris de
Vlad Mirabela

Acest site foloseste cookies.

Read More