Știri

Circulația cu trenul în această perioadă

Odată cu instituirea stării de urgență, și CFR Călători a adaptat mersul trenurilor la noile condiții de circulație impuse. În vederea prevenirii răspândirii infecției cu COVID-19, au fost luate măsuri pentru respectarea distanțării sociale.

Circulația cu trenul în această perioadă. Ce regulă se aplică?

Compania CFR a anunțat, printr-un comunicat de presă, că noile măsuri adoptate prevăd desfășurarea călătoriilor după regula „un loc liber, un loc ocupat”. Astfel, principiul se aplică și la vagoanele de dormit şi cuşetă.

Potrivit sursei citate, personalul de tren a fost instruit, astfel încât să informeze pasagerii cu privire la păstrarea ditanței minime între ei, cel puțin un loc liber. Operatorul feroviar recomandă oamenilor să recurgă la aceste măsuri din proprie inițiativă, atât la urcare, cât și la așezarea în tren. De altfel, călătorii sunt rugați să evite aglomerarea pe peroane, la un singur vagon sau la o singură urcare a acestuia.

Pentru o mai bună protecție, la verificarea biletelor, personalul de tren nu atinge biletele, ci doar le vizualizează. În plus, personalul de tren este dotat cu un kit personal de materiale dezinfectante.

De asemenea, CFR Călători suplimentează capacitatea de transport cu vagoane, iar pe perioada sărbătorilor pascale, şi pentru vagoane de dormit şi cuşetă. Pentru o mai bună dimensionare a numărului de locuri, rezervarea biletelor se poate face înainte de plecare cu 10 zile.

„În această perioadă dificilă, trenul rămâne mijlocul de transport cel mai potrivit pentru asigurarea distanței sociale. Ne asigurăm călătorii că facem tot ce ne stă în putință, în ciuda dificultăților pe care le întâmpinăm. Pe toți ceilalți, vă așteptăm la bordul trenurilor noastre în momentul în care se încheie această perioadă dificilă. Stați acasă! România va fi bine!” , a afirmat Dan M. Costescu, Directorul General al CFR Călători.

Călătorii sunt rugați să nu urce în tren fără bilet, dacă nu mai sunt locuri. Recomandarea este valabilă și pentru persoanele posesoare de abonamente/autorizații.

Se recomandă și cumpărarea online de bilete, pentru a evita manipularea banilor în numerar, dar și plata cu cardul.

Share
Scris de
Andreea Oprea

Acest site foloseste cookies.

Read More