Știri
CNAB anunță diminuarea timpului de așteptare la controlul frontierei pe Aeroportul Henri Coandă
Având în vedere numărul mare de pasageri care tranzitează Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti în această perioadă, conducerea Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti a luat o serie de măsuri operative pentru a sprijini activitatea Poliţiei de Frontieră, care se confruntă cu aglomerarea punctului de trecere a frontierei pe fluxul de intrare în România, în orele de vârf ale traficului aerian.
”Începând cu această săptămână, capacitatea de procesare a pasagerilor la intrarea în țară a fost extinsă cu încă 2 ghișee, respectiv 4 posturi de control al documentelor, pe fluxul de sosiri. Aceste posturi suplimentare, dedicate curselor charter, simplifică procesul de control, ceea ce diminuează timpul de aşteptare al pasagerilor la controlul documentelor”, a declarat Directorul General al Companiei Naționale Aeroporturi București, Bogdan Mîndrescu.
În prezent, pe fluxul de sosiri, pasagerii au la dispoziție 12 ghișee ale Poliției de Frontieră, cu 24 de posturi control.
”Am luat această măsură de eficientizare a fluxului de sosiri după ce, luna trecută, am finalizat proiectul de optimizare a controlului de securitate al pasagerilor și bagajelor de mână, pe fluxul de plecări, la Aeroportul Henri Coandă”, a precizat Bogdan Mîndrescu.
Pentru optimizarea controlului de securitate al pasagerilor și bagajelor de mână, la Aeroportul Henri Coandă au fost amplasate paturi de role la toate liniile de control de securitate pe fluxul de plecări. De asemenea, au fost instalate sisteme de recuperare a tăvilor folosite pentru controlul bagajelor de mână, dar și stații de lucru pentru controlul secundar al acestor bagaje, al căror rol este de a permite controlul separat al bagajelor suspecte, evitând blocarea liniei de control până la verificarea acestora.
Conducerea Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti asigură pasagerii, companiile aeriene şi instituţiile abilitate ale statului că ia toate măsurile necesare pentru securitatea pasagerilor şi pentru desfăşurarea în deplină siguranţă a operaţiunilor aeroportuare, la standarde înalte de calitate şi profesionalism.