Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis să îl sancţioneze pe Darius Vâlcov cu amendă contravenţională de 2.000 de lei pentru un mesaj referitor la preşedintele Klaus Iohannis şi la Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) publicat pe Facebook.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Colegiul director al CNCD, întrunit miercuri în şedinţa de soluţionare a petiţiilor, a decis că fapta lui Darius Vâlcov, din 2 septembrie, de a publica pe pagina sa de socializare un material video constând într-un montaj care sugerează că Forumul Democrat al Germanilor din România reprezintă o organizaţie nazistă „constituie faptă de discriminare”, potrivit art. 2 alin. (1) şi art. 15 din OG 137/2000.
„De asemenea, materialul video sugerează că preşedintele României este liderul unei organizaţii naziste. Fapta se sancţionează cu amendă contravenţională în cuantum de 2.000 de lei”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi (7).
Pe de altă parte, Colegiul director al CNCD a decis miercuri că afirmaţia publică a lui Liviu Pop, din 23 august, conform căreia „Forumul Democrat al Germanilor ar fi continuatorul unor organizaţii naziste”, este o faptă de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) şi art. 15 din OG 137/2000.
„Fapta se sancţionează cu avertisment contravenţional”, spune CNCD, precizând că hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi (7).
Colegiul director al CNCD a analizat şi afirmaţiile lui Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, privind necesitatea introducerii educaţiei sexuale în şcoli, ocazie cu care acesta a declarat că „un factor de risc al natalităţii la fetele minore provine din rândul comunităţii de romi”.
Potrivit CNCD, afirmaţiile lui Bănescu „nu constituie discriminare”, iar declaraţia „se încadrează în limitele libertăţii de exprimare”.
Hotărârea a fost adoptată cu 6 voturi pentru şi 1 vot împotrivă, precizează CNCD.
Totodată, Colegiul director al CNCD „recomandă formatorilor de opinie, inclusiv clasei politice, să se abţină de la utilizarea unui limbaj neadecvat, de natură să genereze discriminare”, se precizează în comunicat.
Citește și: Adevărul despre pensii! Șapte milioane de oameni sunt vizați
Acest site foloseste cookies.
Read More