Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a restrâns numărul judeţelor care se află miercuri sub avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de ger, viscol şi ninsori.
Miercuri, în intervalul 11:00 – 20:00, va fi în vigoare Codul portocaliu de vânt puternic şi ninsoare puternic viscolită în şase judeţe, respectiv Constanţa, Tulcea, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău şi Brăila, faţă de şapte cum prevedea avertizarea emisă cu o zi în urmă.
În zonele menţionate, vor fi intensificări susţinute ale vântului, cu rafale în general de 55 – 65 km/h şi local în jur de 70 km/h. Ninsoarea va fi puternic viscolită, zăpada spulberată şi troienită, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.
În cursul nopţii de miercuri spre joi (28 februarie/1 martie) vor mai fi intensificări temporare ale vântului în Dobrogea, Moldova şi la munte, spulberând zăpada şi diminuând vizibilitatea.
Pe de altă parte, tot pe parcursul zilei de miercuri, între orele 11:00 – 23:00, va fi Cod galben de viscol şi ninsori moderate în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei şi în jumătatea sudică a Moldovei, unde local se va depune strat consistent de zăpadă.
Şi în acest caz judeţele vizate sunt nouă, respectiv Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău (partea de nord-vest), Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, faţă de 13 iniţial. Sub Cod galben se află, de asemenea, şi Municipiul Bucureşti.
În aceste zone, temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 45 – 55 km/h, iar în sud-est rafalele vor depăşi 60 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând şi troienind zăpada şi diminuând vizibilitatea.
Meteorologii au prelungit, însă, până pe 2 martie, naţional, avertizările Cod galben şi Cod portocaliu de ger valabile la nivelul întregii ţări.
Prognoza arată că, în intervalul 28 februarie, ora 11:00 – 2 martie, ora 20:00, va fi Cod portocaliu de temperaturi extrem de scăzute în 29 de judeţe, inclusiv Municipiul Bucureşti, gerul va fi persistent, iar valorile termice vor fi comparabile cu recordurile înregistrate în această perioadă.
Temperaturile maxime se vor situa frecvent între -12 şi -6 grade, iar cele minime se vor încadra în general între -22 şi -12 grade, izolat mai coborâte, sub -25 grade.
În acelaşi timp, în 13 judeţe din Banat, Transilvania şi Crişana, valul de frig va persista şi se va intensifica pe parcursul nopţilor, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10 – 15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă.
Specialiştii ANM precizează că, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă (2/3 martie) temperaturi sub pragul de ger (-10 grade) se vor înregistra în Moldova, local în Maramureş, Transilvania, Muntenia şi Dobrogea, precum şi pe arii restrânse în Oltenia.
Totodată, începând din noaptea de joi spre vineri (1/2 martie) şi până duminică (4 martie) vor fi intervale cu precipitaţii în majoritatea regiunilor, dar mai ales în sud-vestul şi sudul ţării. La început va ninge, apoi, trecător, vor fi precipitaţii mixte şi se va forma polei.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza avertizările emise miercuri.
Acest articol a fost actualizat la: 2018-02-28T12:30:44+02:00 12:30
Acest site foloseste cookies.
Read More