Știri

Complexul Energetic Oltenia: Aproape 1000 de salariați au rămas fără loc de muncă

Un număr de 802 salariaţi ai Complexului Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie din România, au fost afectaţi de planul de concediere colectivă, iar 168 de posturi vacante au fost desfiinţate din structura organizatorică a companiei, astfel că organigrama producătorului de energie a fost redusă cu 970 de posturi, în total, arată un comunicat publicat pe site-ul societăţii, relatează news.ro.

În prezent, CE Oltenia are circa 15.000 salariaţi, însă în urma reducerii de personal, până la sfârşitul anului vor rămâne aproximativ 14.000 salariaţi în companie.

Din numărul total de angajaţi afectaţi de concedierile colective, 767 salariaţi vor primi salarii compensatorii în baza OUG nr.36/2013, referitoare la măsurile de protecţie socială acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective.

„Acest număr include persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare şi alte categorii de personal ale căror posturi au fost desfiinţate”, arată compania, în comunicat.

Ceilalţi sunt fie salariaţi care au o vechime mai mică de 36 de luni la data concedierii, fie detaşaţi sau salariaţi cu contracte de muncă pe perioadă determinată, care nu beneficiază de plăţi compensatorii.

Complexul Energetic Oltenia a fost înfiinţat în 2011 prin fuziunea Complexurilor Energetice Rovinari, Turceni şi Craiova cu Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. Domeniul principal de activitate este producţia de energie electrică şi termică, transportul şi distribuţia energiei termice.

Compania se află într-o situaţie financiară dificilă şi estimează un profit net de 600.000 lei (133.000 euro), după pierderi de 961 milioane lei (213,5 milioane euro) anul trecut, potrivit proiectului de venituri şi cheltuieli.

În prima jumătate a acestui an, Complexul Energetic Oltenia a înregistrat pierderi de 138,2 milioane lei (circa 31 milioane euro), comparativ cu un profit net de 13,5 milioane lei în perioada similară a anului trecut.

Cota de piaţă a companiei a scăzut la 17,9%, de la 18,4% în primul semestru din 2015, potrivit news.ro.

Share
Scris de
Mihaela Dorobantu

Acest site foloseste cookies.

Read More